Revendicat deopotrivă de melomanii rock, jazz ori folk, ca întâistătător al muzicii românești în libertate, Cornel Chiriac exercită la peste 45 de ani de la dispariția sa prematură o atracție unică. În urmă cu 20 de ani, emisiunea „Remix” debuta – (când încă nu avea nume) – cu un documentar despre Cornel Chiriac. Un influencer în termenii de astăzi, un personaj esențial al anilor de explozie a genurilor jazz și rock – cu o viață scurtă dar intensă, demnă de un film artistic de acțiune. Din 2006, au început să apară și volumele cu capitole întregi de cercetări, care au devenit masă critică pentru o ediție „Remix” adusă la zi: „Cornel Chiriac. Metronomul libertății – A Song of Freedom”.

Fanaticii admiratori ai lui Cornel Chiriac, strânși din urmă cu jumătate de secol, au rămas cu amintiri de neșters, în ciuda trecerii sale meteorice. Dacă interviurile Remix din urmă cu două decenii s-au alăturat unui portret oral și scriptic, cele mai importante cercetări la nivel oficial, care au adus la lumină informații noi, sunt cele ale prietenului și colegului din adolescență și tinerețe. Regretatul Mircea Udrescu i-a cinstit memoria prin trei volume publicate, dedicate perioadei jazz, până când studenția i-a despărțit.

Marele muzicolog a apărut pe firmament în România înghețată de iarna pătimirii noastre, dincoace de lumea liberă și de cortina de fier. La început a făcut paşi uriaşi în publicitarea jazzului, promovând muzicienii şi muzica lor, ajutându-i inclusiv pe ei să ajungă la această muzică liberă. Manufactura reviste muzicale (scrise şi desenate de mână), susţinea conferinţe – audiţii la Casa Studenţilor din Bucureşti, acolo unde a participat din plin la activitatea primului club de jazz din România, înfiinţat în 1964.

 

_membru asociatie jazz
_membru asociatie jazz

Din 1967, în emisiunea radio naţională „Metronom”, a făcut acelaşi lucru cu muzica rock, apoi folk! Un singur exemplu: datorită lui, Phoenix au ajuns pe canalele naţionale radio-TV, atunci când nu erau cunoscuţi. Din păcate, în primăvara anului 1969, după un conflict cu conducerea RadioTeleviziunii, la Festivalul „Cerbul de Aur”, emisiunea i-a fost scoasă de pe post, moment în care s-a decis să emigreze.

legitimatie Radio Romania
legitimatie Radio Romania

A ajuns la Radio „Europa Liberă”, la Munchen, iar de acolo a putut continua în eter activitatea sa jurnalistică, fiind ascultat de un întreg continent, deşi emisiunile erau prezentate în limba română. Muzica aleasă de el spre difuzare şi felul în care o prezenta treceau de barierele limbii! Mai mult, conflictul făţiş cu autorităţile comuniste din ţară i-a adus o popularitate naţională greu de atins astăzi, în epoca comunicării, în condiţiile în care emisiunile postului erau bruiate! Din păcate, a fost asasinat în noaptea de 4 / 5 martie 1975.

După Revoluţia Română din 1989, Cornel Chiriac a fost omagiat prin postarea a zeci de emisiuni salvate de doi dintre redactorii de la Radio „Europa Liberă”, Max Bănuş şi Andrei Voiculescu. Din anii 70, la mormântul unde a fost adusă urna cu cenușa sa, în cimitirul „Reînvierea” din București, admiratorii ajung in pelerinaj (anual). Fan Clubul care îi poartă numele s-a reunit de zeci de ori în ședințe publice în cluburile bucureștene. Din ultimul deceniu, o stradă din Piteștiul natal îi poartă numele. Din păcate, emisiunea „Remix” rămâne singurul documentar oficial din ţară; din fericire, emisiuni, fotografii și imagini în mișcare sunt în continuare postate, din România ori Germania.

Atunci când instituţia prezidenţială de la Cotroceni a pupat Piata Independenței şi a premiat personaje importante de la Radio „Europa Liberă”, numele celui care a crescut semnificativ popularitatea postului a fost trecut cu vederea. În schimb, fiul fostului coleg de la Munchen, Patrick Bănuș, a realizat după câțiva ani un documentar audio, fără să-l fi cunoscut, premiat în Germania și Italia.

fisa Securitate
fisa Securitate

Strângând câteva din artefactele esențiale rămase de pe urma sa, între care magnetofonul și cărțile de la Munchen, înregistrări audio – video, agendele din adolescență și alte manuscrise, echipa „Remix” le-a propus într-un muzeu românesc al muzicii altădată interzise. O instituție necesară, pentru evoluția genului rock, cu particularitățile sale de aici, a cărei anticameră nu poate să se numească altfel decât Cornel Chiriac! Pentru că DJ-ul tinereții noastre trăiește! Una dintre cele mai influente personalități din diaspora, în rândurile muzicienilor ori ale simplilor melomani, considerând istoria culturală a românilor una care transcende granițele țării dintr-o epocă ori alta.

 

 

(Visited 245 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *