O cunoscută jurnalistă din România este pe cale să-și obțină cetățenia canadiană după ce în urmă cu șase ani a emigrat în Canada. Deși în această țară străină a luat-o de la capăt, jurnalismul a rămas în inima ei la fel de puternic. În România a lucrat pentru mai multe publicații, ca jurnalist, iar în final, înainte de emigrare, ca PR și comunicator la Televiziunea Română. Peste Ocean, acum, jurnalista a înțeles ce înseamnă să faci o muncă fizică.

Obișnuită acasă cu practicarea unei meserii ce presupune documentare, comunicare, întâlniri cu tot felul de oameni, termene-limită, intervuri ș.a, Amorena Minculescu este la un pas de a primi cetățenia canadiană.

“Nicoleta, sora mea e aici, e canadiancă de peste 20 de ani. Mi-a spus de multe ori că mă așteaptă oricând vreau. Dar, până nu am simțit că <dacă nu plec acum, n-am s-o mai fac vreodată>, nu s-a întâmplat.  Când am decis, s-au legat toate și iată-mă, azi, proaspăt aplicantă pentru cetățenia canadiană. După procesul standard pe care l-am început săptămâna asta, peste vreun an, voi primi cetățenia canadiană. Dar tot româncă rămân”, a declarat Amorena Minculescu.

Aceasta a emigrat în urmă cu șase ani. “Motivul deciziei de a pleca a avut multe fațete, voi puncta aici câteva: presupunerea că pe timpul vieții mele nu voi putea vedea în România ce-mi doresc la nivel de societate,  ideea că pot face mai multe cu viața mea și șansa de a avea pe cineva în locul în care am emigrat – pe sora mea”.

Pentru cei mai mulți din noi, a schimba deodată modul de viață într-o țară necunoscută, pare un lucru dificil. Asta mai ales în condițiile în care Amorena Minculescu se bucura în România de un statut deosebit. Adaptarea la mediul și viața canadiană n-a fost chiar atât de grea.  Interesant a fost pentru ea că a înțeles acum, mai mult ca oricând, ce înseamnă munca fizică. “Adaptarea mea a fost lină și pentru că nu am venit singură, și pentru că m-au primit cu brațele deschise mulți oameni frumoși care m-au făcut prietena lor. A trebuit să învăț altă meserie, chiar parcă am buchisit un nou alfabet – tehnician în laborator, apoi administrație în birou. Bine, primul loc de muncă, pentru trei săptămâni, a fost într-un mic aprozar, am aranjat fructe și legume pe raft, primii mei bani munciți fizic”, a mai spus Amorena.

 

Totuși, jurnalismul nu a căzut din preferințele ei și nici nu se va întâmpla asta, pentru că deși departe de țară, de prietenii din breasla ei, Amorena a primit o serie de colaborări care o țin aproape de ceea ce iubește profesional. “Voluntariez pentru două posturi de televiziune dedicate comunităților românești din Canada. Și m-am întors la școală, urmez un program special destinat celor ca mine – comunicatori, jurnaliști profesioniști, care au nevoie să învețe regulile locului în meseria lor. Dor de jurnalism îți e mereu, odată ce l-ai practicat. La puțin timp după emigrare, am avut norocul unor întâlniri: Radu Secășan, care deține <Agenda românească>, ziar în care am publicat când și când. Apoi, prin Radu, l-am cunoscut pe Raul Dudnic, producătorul emisiunii <Noi, Românii>, OMNI TV/Rogers, din Ontario, care îmi găzduiește cu generozitate interviurile. De curând, am început o colaborare cu Marius Bălan, cel care conduce ESCU TV/ICI TV, emisie destinată comunității românești din Quebec. Am noroc să pot face asta și de multe ori mă mir bucuroasă cum de s-au nimerit așa lucrurile. Școala mi-a oferit posibilitatea să fac voluntariat în cealaltă fostă meserie a mea – comunicarea. Așa am descoperit că aș putea ajuta alți emigranți ca mine să se adapteze noii vieți”.

Despre comunitatea românească din Canada, jurnalista de origine română spune:  “Comunitatea românească reușește să-și țină vii limba, tradițiile. Canada e construită astfel: oamenii veniți din toate colțurile lumii se încadrează armonios în țara adoptivă, păstrându-și în același timp tot ce doresc din rădăcinile lor. Eu, una, nu am apucat să fac nimic pentru comunitate, însă cunosc mulți inimoși care se manifestă românește chiar și aici, la 10 mii de kilometri distanță” .

Recunoaște faptul că sunt mari diferențe de mentalitate între românii din țară, conducerea țării natale și ceea ce se întâmplă în țara care a adoptat-o. “Canada este țară civilizată, eu una simt grija față de om, începând cu strada din fața casei: deszăpezită iarna, îngrijită vara. Simt efectiv egalitatea în fața legii. Încă am statut oficial și sentimental de nou venit, încă mă minunez de autostrăzi și bun simț generalizat. Plătim taxe adevărate pentru servicii publice adevărate. Cum ziceam, nimic nu e perfect, ci perfectibil. Sunt și aici anumite probleme, cum ar fi numărul insuficient de medici specialiști. Sau situațiile similare cu a mea – emigrezi aici pe baza unui punctaj (studii, pregătire profesională), dar nu e simplu deloc să găsești loc de muncă în domeniul tău. De asta m-am și întors la școală. La nivel micro, oricând și oriunde poți găsi motive de nemulțumire. Dar în Canada îți poți <gospodări> viața cu adevărat, dacă vrei. Am trăit pandemia aici și pot spune că suntem printre norocoșii lumii. O spun prin comparație, pentru că sora mea și eu am zburat cu ultimul avion din primăvara lui 2020, să putem fi lângă părinți, din motive temeinice” .

 

Totuși, din România îi este dor de multe, de la mama, tata, la prieteni și rude, și spune că doar un emigrant poate înțelege cu adevărat dorul de țara natală. “Sunt foarte mulți de care îmi e dor. Acum știu sigur: e așa mare capacitatea dorului pentru un emigrant, că își poate face o a treia țară, doar a lui, cea mai frumoasă țară din lume, după cea în care s-a născut și cea în care și-a mutat viața”. În fine, lecția pe care Amorena Minculescu a învățat-o în cei șase ani, ca emigrant, este că omul e adaptabil, că poate face și ce nu și-a imaginat vreodată că poate. Că poate reporni oricând într-o viață nouă.

Sursă foto: Facebook Amorena Minculescu

(Visited 419 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *