Joi, 18 august 2022, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, avut loc o întâlnire între prof. dr. Sabin-Gavril Pășcan, Inspector școlar general, Diana-Anca Nițulescu, Inspector școlar pentru educaţie permanentă și activități extrașcolare, Luciana Ludușan, președinta Asociației „Villaggio Romeno”/ “Satul Românesc”, din Italia și Ciprian Istrate, reprezentant de marcă al cântecului popular mureșean.
Scopul întâlnirii a fost încheierea unui parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Asociația „Villaggio Romeno” din Italia, în vederea organizării de activități cultural-educative
Întâlnirea a fost utilă și constructivă: proiectul nostru prevede o colaborare pe plan cultural și educativ, axată pe promovarea studiului limbii române. Destinatari sunt copiii românilor din diaspora, mai ales cei din Italia, precum și elevii care se întorc definitiv în țară, cu familiile lor. Putem și dorim să sprijinim studierea limbii române în comunitățile de peste granițe, prin implicarea cadrelor didactice din județul nostru. Ne face plăcere să putem colabora cu asociații de români din străinătate, cum este cazul Asociației Villaggio Romeno. Putem conta pe o echipă de profesori și inspectori nu doar bine pregătită, ci și doritoare de a-și aduce contribuția ”, a declarat prof. Sabin Pășcan, Inspector școlar general
Am rămas entuziasmată de primirea de care am avut parte la Inspectoratul școlar Mureș, unde am fost prezentă alături de solistul Ciprian Istrate, unul din cei mai activi promotori ai culturii românești din zonă. Deși e vară și vacanță, am întâlnit o echipă implicată non stop în proiecte de anvergură! Am povestit despre activitățile culturale, educative desfășurate în Italia de către Asociația noastră în ultimii ani, în special legate de promovarea studierii limbii române, prin găzduirea taberei de limbă română de la Pavona – 2022. Ne-am bucurat să găsim un partener deschis, disponibil față de propunerile noastre, față de diaspora în general. Mulțumim încă o dată pentru această punte de dialog creată între România și Italia!” – Luciana Ludușan, președinta Asociației Villaggio Romeno (Roma, Italia).
Asociația „Villaggio Romeno”, fondată în 2005, la Roma, are o bogată activitate culturală, educativă și socială. Desfășoară și găzduiește proiecte cu impact național, de informare, educare și promovarea a culturii românești, susținute de instituții precum Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și de prestigioase Instituții italiene (Regione Lazio). Colaborează în Italia cu asociații și organizații românești, italiene și internaționale.
Sursă foto
Inspectoratul Școlar General Mureș
(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

La Paris, nu oriunde