Premiera britanică a spectacolului „Report on Love” cu actorul român Vlad Ivanov va avea loc pe data de 25 iunie, la Londra, începând cu ora 16.30. Este vorba despre un monolog extras din romanul lui Augustin Buzura, „Report on the State of Loneliness” (tradus și publicat în Marea Britanie de Profusion International).  Textul acestui spectacol – adaptat și semnat de Ramona Mitrică – este acompaniat de muzică live, compusă și interpretată de percuționistul Lucian Maxim, în timp ce fragmente muzicale înregistrate sunt interpretate de pianistul Alexandru Burcă. Spectacolul va fi în limba română, cu supratitrare în engleză.

După ce s-a retras undeva la munte, în sălbăticie, lângă o fostă stație meteorologică, doctorul Cassian Robert își amintește de momente de succes sau de eșecuri profunde, de  iubirile de durată și trecătoare – vremuri care nu se mai pot întoarce, făcându-l să se simtă extrem de aproape de sfârşit. Un labirint tenebros și misterios de stări de spirit extrem de intense în care personajul lui Vlad Ivanov se afundă cu toată puterea.

„Sunt mai mult decât încântat că acest spectacol va fi prezentat în Marea Britanie pentru prima sa reprezentație și mulțumirile mele se îndreaptă  către întreaga echipă de la  artsdepot, pentru onoarea și bucuria pe care ni le-au oferit, invitându-ne cu acest spectacol.  Aș dori să mulțumesc Ramonei Mitrică, nu doar pentru invitația de a-mi crea rolul în acest spectacol, ci și pentru maniera caldă și profesionistă în care a ales să-și dedice toate eforturile acestui proiect. De asemenea, vreau să mulțumesc Fundației Culturale Augustin Buzura, pentru bunăvoința și sprijinul acordate. Speranța mea este că acest spectacol, care își are originea în pasiunea și înțelepciunea romanului lui Augustin Buzura, va mișca inimile publicului. Este o bucurie să-l cunosc încă o dată pe excepționalul artist Lucian Maxim. O altă mare bucurie este aceea de a lucra cu pianistul Alexandru Burcă. Sunt foarte recunoscător că se întâmplă acest lucru și sunt recunoscător tuturor celor care au susținut proiectul.”, a declarat Vlad Ivanov.

Vlad Ivanov
Vlad Ivanov

Vlad Ivanov a devenit cunoscut la nivel internațional pentru rolul din filmul din „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al regizorului Cristian Mungiu, film distins cu Palme d’Or la Cannes. Pentru acest rol, Vlad Ivanov a primit titlul de cel mai bun actor în rol secundar de la Asociația Criticilor de Film din Los Angeles. Cariera sa internațională a continuat cu roluri în filme semnate de Maren Arde, László Nemes, Alexandros Avranas, Bong Joon-ho, Ivan Ostrochovský, Corneliu Porumboiu, Călin Peter Netzer și Radu Mihăileanu. Actorul a câștigat numeroase premii: la Berlin, TIFF, Ierusalim sau de la Societatea Națională Americană a Criticilor de Film, Cercul Criticilor de Film din Philadelphia, Cercul Criticilor de Film din New York, Asociația Criticilor de Film din Toronto.

Lucian Maxim
Lucian Maxim

Lucian Maxim este compozitor și percuționist, membru al Orchestrei Naționale a Radio din România, alături de care a cântat în numeroase țări din Europa și Asia. A lucrat foarte mult și pentru teatru, cu regizorul Andrei Șerban pentru „Trilogia antică”, cu Victor Ioan Frunză pentru „Ghetto” sau Dana Dima pentru „Năpasta” (Calamitatea). A lucrat cu muzicieni renumiți precum Luciano Pavarotti, Plácido Domingo, José Carreras și Angela Gheorghiu. Membru al trupei „Sarmalele reci”, a cântat și jazz cu Johnny Răducanu, Garbis Dedeian, Marius Popp, Puiu Pascu, Alexandru Anastasiu, Marius Mihalache, Teodora Enache și Emy Drăgoi.

 

 

 

(Visited 99 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *