În perioada 13-20 iulie 2023, la Villa Fornarola din localitatea Pavona, de lângă Roma, s-a desfășurat Tabăra gratuită de limba română organizată de Asociația „Villaggio Romeno”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Mureș și Asociația „Spirit Românesc” Roma.
Au participat aproape 100 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani și cadre didactice din zona Lazio și din județul Mureș. În ultima zi a fost organizat un spectacol de sfârșit de tabără, la care au intervenit reprezentanți ai Ambasadei României în Italia, alături de numeroși părinți și prieteni ai copiilor.
Timp de 8 zile, participanții s-au bucurat de un program bogat, care a cuprins o excursie la Roma pentru a vizita cele mai cunoscute obiective turistice, o drumeție la lacul de la Castel Gandolfo, ateliere de teatru și desen, activități sportive în aer liber, momente de relax în piscină. De asemenea, copiii și adolescenții au avut ocazia să participe la un curs de bucătărie susținut de Chef Constantin Eremia.
Activitățile s-au desfășurat în limba română, iar participanții au interacționat cu colegii lor din România, cu care au schimbat idei și experiențe, îmbogățindu-și reciproc bagajul de cunoștințe.
Copiii au descoperit astfel că a avea un prieten dintr-o altă țară, mai ales când rădăcinile sunt comune, poate fi o experiență minunată și educativă. A fost o oportunitate pentru afla lucruri sau obiceiuri comune, dar și diferențele dintre cele două țări, România și Italia.
Copiii din comunitatea de români din Lazio au demonstrat că legăturile cu România, transmise prin părinți, dar și prin bunici, sunt vii, chiar dacă nu toți vorbesc perfect limba română. Foarte util pentru a-i apropia de cultura și literatura română a fost atelierul de teatru.
Împărțiți pe echipe, copiii au pregătit cinci piese de teatru pornind de la cele mai îndrăgite povești ale copilăriei noastre. Ajutați de formatori și voluntari, participanții au demonstrat că România este mai mult decât granițele ei fizice, ea trăiește și în inimile noastre, oriunde ne-am afla.
Cele mai îndrăgite momente au fost vizita în centrul istoric al Romei și drumeția la lacul de la Castel Gandolfo. La Roma, participanții la tabără au descoperit câteva din monumentele și locurile istorice și fascinante din centrul Romei: Colosseum, Colina Capitolină / Campidoglio, Fori Imperiali și Arcul lui Constantin, pe care sunt amplasate statui monumentale de daci.
A doua excursie din cadrul taberei a fost organizată în una din cele mai pitorești zone din Lazio și a inclus o drumeție în pădure, la lacul Castel Gandolfo. Aici, tinerii au descoperit fauna și flora specifică regiunii și au admirat peisajul minunat.
Lacul Albano (cunoscut și sub numele de Lacul Castel Gandolfo) se află în apropierea orașului cu același nume, în regiunea Lazio din Italia. Castel Gandolfo este o localitate faimoasă, cunoscută pentru a fi reședința de vară a Papei, și este situată în apropiere de Roma.
În ultima seară a taberei a fost organizat un spectacol final, în care talentul s-a întâlnit cu entuziasmul și pasiunile copiilor și adolescenților.
Au fost prezenți și au luat cuvântul și reprezentanți ai Ambasadei României în Italia: Ovidiu Pufu, Ministru Consilier și Corina Lefter, responsabil pentru relațiile cu comunitatea de români, care au adus salutul doamnei ambasador Gabriela Dancău și au evidențiat cât este de important pentru copii să păstreze legătura cu originea lor, fiind conștienți în același timp de bogăția pe care o au, cunoscând și o altă țară, cea de adopție.
Spectacolul a cuprins câteva momente muzicale și piesa de teatru „Capra cu trei iezi”, puse în scenă de copiii cu multă măiestrie. Talentul lor actoricesc, corul și interpretarea la pian a pieselor au reușit să trezească emoții în publicul format din părinți și prieteni. Râsete, aplauze și lacrimi de bucurie au fost un premiu și o recunoaștere pentru copii.
Experiența taberei a amintit participanților că, așa cum spunea și Mihaela Ioja, formator, uneori, cele mai prețioase momente nu sunt cele planificate, ci cele care apar din pasiune și dragoste pentru ceea ce facem și cele din care se nasc prietenii durabile.
„Mulți din participanți provin din familii de români în care părinții lucrează și vor pleca în vacanță abia în luna august. Am vrut să venim în întâmpinarea familiilor, să oferim copiilor momente de vacanță de care cu siguranță își vor aduce aminte cu bucurie”, a declarat Luciana Ludușan, președinta Asociației Villaggio Romeno.