O botoșăneancă plecată de peste 20 de ani în Italia reușește să reprezinte cu succes România în emisiuni de televiziune ale posturilor italiene și se bucură că își poate urma pasiunea și în țara de adopție. Este autoarea cărții ,,Rădăcini la jumătate”, un studiu bilingv despre imigrația românească în peninsulă, un volum pe care l-a coordonat împreună cu doi cercetători italieni.

Este vorba despre Miruna Căjvăneanu, stabilită, acum, la Roma, jurnalist recunoscut în peninsulă și autor de carte. A plecat în 1999 printr-o bursă Erasmus de la Universitatea de Științe Politice din București, unde era în anul II, la secția în limba franceză. „Am făcut anul III la  facultatea ,,La Sapienza” din Roma. Aici l-am cunoscut pe profesorul Domenico Caccamo, care preda istoria Europei Orientale. La un moment dat, el cititnd o lucrare de a mea a spus: <De ce nu rămâi aici?>.  Acum nu știu cât de serios vorbea sau dacă efectiv considera că ar trebui să continui studiile la Roma. Oricum, eu am luat în serios și m-am gândit cum ar fi dacă m-aș transfera aici? Era foarte greu în momentul acela pentru că România nu era încă membră a Uniunii Europene. Toți românii care stăteau aici aveau un permis de ședere cu timp foarte clar delimitat. Odată ce depășeai timpul, trebuia să te întorci”.

Mai avea câteva săptămâni din permisul de ședere, astfel încât a făcut o cerere pentru un alt act de acest fel, tot pe motive de studiu. Ulterior, și-a realizat dosarul de admitere care a fost acceptat și, din 25 de examene, i-au fost recunoscute o parte, astfel trecând în anul II. Ca să obțină bursă de studiu la Sapienza nu putea să fie înscrisă la altă facultate. Prin urmare, a trebuit să se retragă de la facultatea din București, înscriindu-se în anul II la Sapienza.

A început jurnalismul de mică, microbul acesta venind din familie, tatăl ei fiind un recunoscut jurnalist din Botoșani. “Pasiunea, într-adevăr, a fost de la tata transmisă pentru că, bineînțeles,  terenul era deja fertil. Eu deja aveam o înclinație pentru această meserie. Curiozitatea e la baza jurnalismului, cred, și, după aceea faptul că îl faci respectând regulile deontologice. Pasiunea mea a fost naturală și încurajată din punct de vedere tehnic, informațional și de contactul cu alți jurnaliști. Îmi place munca aceasta”. A participat în adolescență la diferite tabere de jurnalism, a scris la ziarul local, deținând diverse rubrici. Astăzi, reușește să se impună ca jurnalist în țara care a adoptat-o.

Primul contact cu presa italiană a fost în 2005 când a fost delegată, ca reporter, pentru a transmite de la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, pentru radio Trinitas. Despre ceea ce face, astăzi, ca invitat, la televiziunile italiene ne-a spus: “Sunt invitată de televiziuni în Italia, ca să vorbesc, ca jurnalist, despre comunitatea de români de aici și sunt foarte bucuroasă că sunt prezentată cu statutul acesta, pentru că reușesc de multe ori să echilibrez situația, mai ales că cele mai multe invitații au apărut atunci când românii erau în mijlocul unei furtuni mediatice și politice. Eram stigmatizați într-o anumită măsură ca o comunitate, fără să se facă diferența între persoane și atunci, într-adevăr, faptul că eu sunt și eram jurnalist m-a ajutat să echilibrez situația din punct de vedere al informației. Evident, fiind și eu româncă, încercam să fiu obiectivă, dar, nu eram 100% obiectivă”.  

Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și spune că evoluția jurnalismului, atât în România, cât și în Italia se simte prin mijloacele folosite, și nu ca meserie. „ Mijloacele au început să fie din ce în ce mai diversificate și mulți consideră că s-a schimbat jurnalismul. Îmi amintesc că prin 2008 am avut ocazia să-l întâlnesc la Roma pe David Randall care scria manualele pe care le citeam eu în România. Am făcut un interviu atunci și mi-a dat și un autograf. La un moment dat cineva l-a întrebat care e treaba cu Citizen journalism. Încă nu se vorbea atunci despre rețele sociale, erau abia la început. Îmi amintesc și acum că a spus: <Păi, dacă te doare dintele te duci la unul care îți spune cum se tratează o durere de dinte sau te duci la un dentist profesionist?> Asta ce înseamnă? Că a fi un jurnalist profesionist înseamnă că știi să-ți faci meseria și că oferi o poveste, o știre verificată, adevărată. Deși sunt foarte mulți bloggeri, deși s-a schimbat modul de a face informație, oricum un jurnalist tradițional este cel care va respecta niște standarde și va oferi o informație corectă”.

Miruna a câștigat în 2006 un premiu literar pentru un eseu despre Roma. Preocupată de soarta românilor din Italia, a coordonat împreună cu doi cercetători italieni, Antonio Ricci și Benedetto Coccia realizarea cărții ,,Rădăcini la jumătate”, un studiu despre imigrația românilor. “Volumul <Rădăcini la jumătate> care este bilingv, e al III-lea de acest fel care apare în Italia în decursul a 12 ani și am participat la primul volum cu un capitol despre cum era reflectată imaginea românilor din Italia în presa din peninsulă unde am luat peste 1000 de articole din cinci ziare importante din Italia care vorbeau despre români și le-am analizat sub mai multe criterii deontologice, să văd dacă le respectă. La volumul <Rădăcini la Jumătate> munca mea a fost mai mare pentru că am două capitole: unul legat de aspecte spirituale și religioase ale comunității românești din Italia și al doilea legat de dreptul de vot. În plus față de asta, am și coordonat realizarea volumului împreună cu alți doi cercetători italieni”.

Cât privește presa pe care a practicat-o în România și cea din peninsulă, jurnalista ne spune despre dificultățile întâmpinate în Roma. “Un inconvenient ar putea fi faptul că de mai multe ori mi s-a întâmplat să am răspunsuri mai prompte de la instituții românești decât de la cele italiene. Italienii nu au ce se numește obligația de a răspunde într-un anumit termen presei. De foarte multe ori am trimis mail-uri, apeluri care au rămas fără nici un răspuns. Chiar dacă instituții din România mi-au răspuns într-un limbaj de lemn, nu erau complet pe subiect sau să-mi răspundă exact la ceea ce întrebam, mi s-a întâmplat de mult mai multe ori să am răspuns în timp legal, să zicem de la instituții din România, chiar dacă ar părea paradoxal lucrul acesta. În Italia jurnaliștii sunt priviți de obicei ca un fel de castă închisă”.

Chiar dacă se implică pentru românii din Italia, nu simte că este în slujba acestora, ci mai degrabă într-o luptă pentru adevăr. Trăiește de peste 20 de ani în Italia, dar nu se percepe un cetățean sută la sută al acestei tări. „România este țara în care m-am născut, patria. Nu mă simt italiancă, mă simt un cetățean al lumii, ca să zic așa. Dar nu în lume în sensul de a mă extinde sau a avea pretenții. Mă simt un cetățean român în lume”.