Cărturar din stirpea suprarealiștilor români, așadar cu o ascendență ilustră și cel puțin europeană, Valery Oișteanu este stabilit de 45 de ani la New York. Este doar un fel de a spune, pentru că artistul polivalent străbate lumea întreagă cu mesajul său, așa cum revine și la București, anual. În 1972 a plecat în Tibet, pe un traseu inițiatic al generației hippie în epocă.

La sfârșitul anului următor, după peripeții în Europa și Orientul Mijlociu, se stabilește cu soția sa Ruth în East Village (cartierul boemei newyorkeze, în particular al beatnicilor) și de atunci “evanghelizează” cu poezia sa lumea întreagă. Realizează documentare în Bali, publică în revistele de cultură americane dar și europene, performează în combinații și ambianțe multimedia, expune colaje în jurnale inedite… un artist polivalent al timpului său.

Jurnalistul Doru Ionescu a scris rândurile de mai sus în descrierea de pe Youtube a emisiunii sale „Remix”.

Născut la 3 septembrie 1943, în Qarağandy, RSS Kazahă, URSS), Valeriu Oișteanu este un poet, eseist, critic de artă, fotograf și artist. Arta lui reflectă, predominant, în mod special influența a două stiluri: suprarealismul și Dada. Fratele antropologului român, Andrei Oișteanu (istoric al religiilor și scriitor), Valery a debutat în 1970 cu volumul de versuri „Proteze”, fiind remarcat de și mai cunoscutul scriitor și poet, Ștefan Baciu (vezi aici un reportaj realizat de tinerii jurnaliști ai redacției Buzz din Botoșani). În ’72– ’73, emigrează în Statele Unite ale Americi. Ajunge în New York și devine scriitor de limba engleză.  Oișteanu este membru al organizației profesionale „Poets and Writers Inc.”, din New York și fondator și președinte al „PASS – Poets and Artists Surrealist Society”.

Poets and Artists Surrealist Society. Dar nu pot să-i spun organizație sau fundație. Este o grupare liberă. Faptul că, pe vremuri, Breton avea dezideratul că trebuia să fii primit membru într-un grup și votat de ceilalți – și când făceai o greșeală trebuia să-ți faci autocritica – suna pentru mine cam comunist. Când am creat acest grup SPAS, am încercat să articulez o grupare liberă, în care să putem invita membri din toată lumea, de la Borges la Gellu Naum, de la Gherasim Luca la Perahim. Puteam să introducem diverși artiști, și nu neapărat să fie votați sau să accepte un anumit program sau manifest.” 

A realizat emisiuni la Radio:

„Fiind un tânăr care nu avea de lucru, m-am angajat la Radio și am început să lucrez la emisiunea care se numea <De toate pentru toți>, un program de entertainment, cu muzică și literatură, pentru care din 1967 până în 1972, eu am fost redactorul și producătorul, împreuna cu Coca Andronescu și Mișu Fotiono.”, după cum spune chiar el în emisiunea „Remix” realizată de Doru Ionescu pe care o puteți urmări în linkul de mai sus.

În dialogul filmat pentru aceeași emisiune, Oișteanu observă:  „Încă din perioada dadaistă, această căsătorie între poezie și muzică a existat într-o dragoste, o invidie și o luptă, dar într-o uniune permanentă. Poezia este muzica cuvântului. Muzica este poezia sunetului (…) Nu pot fi despărțite. Este ceva foarte uman care le unește. Din păcate, Academia, Clasicismul le-au despărțit și ele sunt unite numai prin lirică, atunci când muzica este acompaniată de lirică sau când sunt unite în operă, cântece ș.a.”

La New York, vizavi de bisericuța St Mark’s, locuiesc într-un apartament amenajat – exact după chipul și asemănarea lor – Ruth și Valery Oisteanu! Plin de artefacte – amintiri din toată lumea, dar si de cărți, reviste și… colaje! De acolo, Valery organizează sau este invitat la evenimente din SUA, Europa, dar în primul rând la Bucureşti. Uneori prezintă câte o temă, un artist pe care îl omagiază, recită din opera aceluia, dar și din propriile scrieri.

Între întâlnirile care i-au marcat viaţa, prima de pe tărâm american i-a fost capitală, aceea cu Allen Ginsberg: Avem printre noi un dadaist din România!“. Ginsberg ştia de Tzara că fusese român, dar de alţii i-a povestit Oişteanu: Brâncuşi, Eliade, Ionesco… În Societatea Poeţilor şi Artiştilor Suprarealişti, de-a lungul timpului a cooptat personalitaţi americane de la Charles Henri Ford la Ira Cohen şi de la Timothy Baum la Charles Plymel. Acolo au ajuns, în 1985, Gellu şi Ligia Naum, Gherasim Luca în ’92, Daniel Spoerri, Saul Steinberg şi încă alte figuri ilustre…

Biserica St Mark’s“ este legată prin Petrus Stuyvesant de naşterea metropolei americane. A doua ei viaţă se datorează însă beatnicilor americani, de la Jack Kerouac încoace. Valery a avut şansa să-i cunoască pe mulţi dintre ei, începând firește cu vecinii: În East Village stăteau Peter Orlowsky, Larry Rivers, sufletul avangardei. Și firește Ginsberg, părintele avangardei celor tineri, într-un fel le-a transmis mantra să-i continue poezia. Alte nume pe care le-am cunoscut aici, prieteni: Tully Carperberg, Ed Sanders, Gregory Corso, Ted Berrigan, Johnson, Herbert Huncke, Brian Wilson – toți importanți pentru poezia americană, dar și pentru cea internațională, chiar pentru legătura cu muzica…”

În revista „Mele” publicată de Ştefan Baciu, a găsit publicaţi numeroşi literaţi români emigraţi. A fost o mare plăcere să aflu scriitori ca Petru Popescu, Andrei Codrescu şi încă mulţi alţii; foarte important a fost să învăţ limba – am studiat la Columbia University cu profesori ca Borges.” De la mijlocul anilor ’70 încoace, Valery Oişteanu a călătorit cu rulota sa prin toată America. A început cu a doua capitală beat a literaturii americane, San Francisco, acolo unde l-a întâlnit pe Ferlinghetti! Lista e lungă…

Reportaj realizat despre poetul Ștefan Baciu de către tinerii jurnaliști de la Botoșani sub îndrumarea lui Doru Ionescu. Îl veți descoperi în material și pe Valery Oișteanu.

Apropiat al lui Andy Warhol într-o vreme, Valery deține multe fotografii, colecţionând numeroase momente dintr-o istorie Pop Art / Pop Culture / Counter Culture căreia i-a fost martor, dar şi actant. În emisiunea Remix, este ilustrat un desant al poetului-fotograf cu o expoziţie de Visual Poetry. Caietele sale de colaje sunt în fapt jurnale în care-şi juxtapune trăirile, în manieră suprarealistă, până la elemente DaDa. Dar Valery a atacat cu suprarealismul românesc din toate poziţiile. A tradus poeziile lui Gellu Naum şi Virgil Mazilescu, însoţindu-le cu monografii ale întregii generaţii poprite de regimul comunist. De citat reviste culturale americane importante în care a publicat, precum The Voyeur“, The Matter“, Cover“, The Flue“ şi Dream Helmet“.

Oişteanu trăieşte în prezent. În 29 septembrie 2012, de exemplu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Poeziei, a organizat o lectură publică, sincron cu încă 500 de oraşe ale lumii din peste 120 de ţări, cu 20 dintre poeţii și muzicienii newyorkezi. În America, lumea are nevoie de poezie şi există o generaţie de poeţi foarte buni la New York. Aici e multă avangardă care nu se diluează, dar nici populară nu devine, fiind la un nivel intelectual ridicat. Așa că publicul, care nu e mare, trebuie educat.“  De subînţeles, fireşte, activitatea intrinsecă a poetului, cu numeroase volume publicate în limba engleză. 

„Rămân aici de pază, la tarabă / Vântoasa visele să nu le fure / ce le-aţi adus în străchini din pădure / şi mă lăsaţi aşa printre ulcioare / Să simt în unghii liniştea cum moare.“ (Leonid Dimov)​

Sursă foto: Facebook.com/Valeriu Oișteanu

(Visited 81 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *