Jan Cornelius  este de peste patru decenii stabilit în Germania și scrie cu o sete specifică scriitorului care vrea să-l ajute pe cititor să depășească obstacolele pe care viața i le pune înainte. Îl ajută pe cititor să vadă partea plină a paharului. O face cu umor, cu inteligență, cu răbdare și libertate. Nu ascunde în cuvinte adevăruri care ar trebui subînțelese. O spune direct, cu umor și asta îl apropie de cei care îl urmăresc astăzi și pe rețele. Cea mai recentă carte a sa, una despre trăirile datorate pandemiei, dovedesc că Jan Cornelius este un scriitor îndrăgit, așteptat, un român și german deopotrivă. Un om, cum îi place să spună. Nici mai român, nici mai german. Este scriitor, traducător, dramaturg, originar din România, stabilit în Germania, la Düsseldorf.

„…aș vrea ca pandemia să nu se mai termine, ca să vă pot citi zilnic și râde în continuare”

Reporter: În 2020 ați lansat un jurnal de pandemie într-o perioadă în care oamenii trăiau cu frică, cum a fost perioada respectivă pentru dumneavoastră? Este o carte care aduce aminte de o situație prin care a trecut omenirea sau care a fost scopul exact pentru care ați scris-o?

Jan Cornelius: Lumea în care trăim este mereu absurdă, după mine literatura absurdă oglindește realitatea în esența ei. Pandemia crează situațiile absurde cele mai extreme, m-am trezit, scriind în jurnal zilnic ce se întâmpla, între realism și ficțiune, într-un registru absolut umoristic, pentru că absurdul este și foarte comic. Iar umorul este o armă foarte eficace de-a lupta împotriva absurdului. Publicam textele zilnic pe Facebook, ele m-au ajutat să trec eu însumi peste aceea perioada de groază. M-am trezit cu mii de cititori, le putem spune followeri- lumea citea, râdea și comenta, uita de spaimă. Aproape întotdeauna o situație nu are doar un aspect tragic, ci și unul comic, depinde de cum o povestim. Cartea s-a născut astfel ca o interacțiune între mine și cititori. În perioada de spaimă cea mai acută, camioanele transportau cadavre, imaginile apăreau zilnic la TV, era sinistru. În lockdown lumea stătea paralizată în casă. Dimineața, nu puțini îmi căutatu textele, ca pe-un colac de salvare. Cea mai bizară laudă pe care am avut-o a fost „Mi-e foarte frică, dar aș vrea ca pandemia să nu se mai termine, ca să vă pot citi zilnic și râde în continuare”.  Apoi, am adunat textele într-o carte, în carte unele dintre ele sunt doar ușor schimbate. Vreau să mai adaug că înainte de-a le posta, le-am rescris de mai multe ori, ca să aibă aspectul acesta lejer, de mare ușurință, în spate nu e doar inspirație, ci și multă muncă.  

Reporter: Cum a fost cartea primită de public? Ce reacții ați primit?

Jan Cornelius: Reacțiile au fost, cum am zis deja, în perioada scrierii cărții, extrem de entuziaste. Nu aș fi avut puterea și inspirația să scriu cam zilnic, fără aceste permanente reacții foarte puternice, mă simțeam ca un maratonist pe care-l încuraja o mulțime înnebunită. E și foarte plăcut să vezi că ești util, că e nevoie de tine, că sunt niște lucruri pe care nu le poți face decât tu în felul ăsta. Au fost și zeci de recenzii excelente, în reviste, la radio, la TV, am primit și sute de mesaje personale de mulțumire. Interesant e că am fost numit, nu o dată, medic prin literatura ce-o fac, ea fiind, citez, „un remediu permanent împotriva depresiei”. Aș adăuga și împotriva propriei mele depresii. Interesant e că mă urmăreau și mulți medici. Și mă urmăresc încă, pentru că într-un fel asemănător jurnalul continuă, într-o situație  acum schimbată- dar umorul rămâne, el este veșnic. Vorbesc de umorul de calitate. Așa-zisul umor ce-l vedem adesea la TV sau pe diferite scene, nu este umor, ci o jignire pentru inteligență, prostie cruntă.

A scrie în două limbi e ca și cum ai trăi cu două femei, depinde pe care o înșeli prima…”

Reporter: Cartea a fost tradusă și în românește. Unde a avut cartea mai mare impact- la românii din Germania sau românilor din țara natală?

Jan Cornelius: Cartea nu a fost tradusă în românește, ea este scrisă în română. Sunt scriitor bilingv. Când trăiam în România, în anii 70’, scriam în română, în Germania am publicat timp de vreo 20 de ani multe cărți în germană și cândva am început să traduc diferiți scriitori români în germană. Acum, scriu când în română, când în germană. Un alt scriitor bilingv spunea pe drept că a scrie în două limbi e ca și cum ai trăi cu două femei, depinde pe care o înșeli cu care.

 

Aici poți comanda cartea.

Reporter: Sunteți plecat din țară din 1977. Cum vedeți dumneavoastră evoluția situației socio-politice din România? V-a inspirat țara natală în cărțile pe care le-ați scris?

Jan Cornelius: În România, în cei 45 de ani de când am plecat, s-au schimbat o groază de lucruri. În primul rând, e libertate acolo, un lucru de neprețuit, de care mulți nu-și dau seama. Din păcate, e și multă corupție și o lipsă de morală și cultură de necrezut a celor care sunt la putere, nu a tuturor, desigur, dar cei buni, ca să zic așa, nu prea ajung să spună multe. Trecutul în dictatură și prezentul sunt teme permanente în cărțile mele, fac haz de necaz când vorbesc de ele.

Reporter: Din ce m-am documentat pe internet aveți peste 20 de cărți. Cât de multă schiță aveți nepublicată?

Jan Cornelius: Chiar lucrez la o carte nouă, acuși o voi termina. Este vorba despre circul și demența pandemiei, o perioadă care mi-a confirmat, ceea ce de mult știam: lumea e o casă de nebuni, în principiu. 

Reporter: Scrieți pentru comanda unei edituri sau veniți dumneavoastră cu propunerea la editură?

Jan Cornelius: Nu scriu și n-am scris niciodată pentru comanda unei edituri, când termin un manuscris, caut o editură, dar mai ales editurile mă căuta pe mine. 

Reporter: Ultima carte pentru copii ați scris-o în 2002. Este mai dificil să scrieți pentru copii decât pentru cei mari?

Jan Cornelius: Nu doar până în 2002, am mai scris și mai încolo pentru copii și uneori mai scriu încă, nu vorbim doar de cărți. Am scris enorm de multe povestiri pentru radioul german și elvetian, de exemplu. Cum se scrie pentru copii? Exact ca pentru adulți, dar ceva mai bine, se spune, e mult adevăr în spatele acestui enunț… 

Premiile nu m-au influențat, sunt doar o bucurie de moment…

Reporter: Am văzut că aveți câteva premii, cât de mult înseamnă premiile pentru dumneavoastră? Sunt o sursă de inspirație pentru dumneavoastră ca scriitor?

Jan Cornelius: Da, am luat tot felul de premii, aici, în Germania, în domeniul satiric și umoristic mai ales, dar și pentru literatura pentru copii. Premiile nu m-au influențat niciodată, sunt doar o bucurie de moment, niște aplauze, după aceea rămâi din nou tu cu exigentele tale și cu tine însuți.

Mă simt ca om, nici ca român, nici ca german….

Reporter: Care este lecția pe care ați învățat-o ca român în Germania? Dar ca scriitor?

Jan Cornelius: Ca roman n-am învățat nicio lecție, ce-i aia, ca român? Ca om, poate. Adesea sunt întrebat de mass-media, mai ales în România, ca ce vă simțiți, ca român sau ca neamț? Nu înțeleg întrebarea asta- cum e aia să te simți ca român sau ca neamț? Te simți ca om, atâta tot, poate asta e lecția de baza pe care am învățat-o. 

Literatura română ar merita să fie ceva mai vizibilă…

Reporter: Cât de vizibilă este literatura română în Germania?

Jan Cornelius: Literatura română ar merita să fie ceva mai vizibilă, dar e foarte dificil să schimbi realitatea, țările mici au și au avut întotdeauna problema să-și impună literatura față de țari ca SUA, Franța, Marea Britanie- dar asta este. Și scriitorii nemți suferă la rândul lor că scriitorii americani sunt considerați mai importanti decât  ei. Am făcut tot ce-am putut ca să impun literatura română în spațiul german, prin traduceri, prezentări, întâlniri cu publicul și adesea cu succesul care răsplătește efortul. 

Reporter: Cât de preocupat sunteți de comunitatea românilor din Germania?

Jan Cornelius: M-am ferit mereu să trăiesc într-un ghetto social și lingvistic, dar am legături intense, mai ales în ultimii ani, cu diaspora română prin intermediul culturii. Și bineînțeles că am relații de prietenie cu mulți români, așa cum am cu mulți români, americani, italieni, croați sau ce-o fi. Am legături cu românii, în primul rând, prin prezența la târgurile de carte, prin prezentări de cărți, atât ale mele, cât și cele pe care le-am tradus, cărți de Dan Lungu, Matei Visniec, Florin Lazarescu, Doina Rusti, Denisa Comanescu etc… Cel puțin o dată pe an sunt în România, în vizită.

Reporter: Spuneati că lucrați la carte în prezent la o nouă carte. Ne puteți da mai multe detalii?

Jan Cornelius: E o carte cu mult umor, sper să apară, cel târziu, în aprilie sau mai.

Reporter: Cum ați descrie România în două cuvinte?

Jan Cornelius: Păi automat îmi vine Eminescu în minte „țara mea de jale, țara mea de dor“. România e o țară veselă și tristă, vie și simultan blocată, ades absurdă, o țară a unor enorme contraste. 

👇

https://www.blackswanpublishing.ro/aventurile-unui-calator-naiv-intre-mi-care-i-izolare.html 

👇

https://edituratracusarte.ro/2021/04/12/al-doilea-e-chaplin-de-jan-cornelius-2 

👇

https://www.edituraparalela45.ro/produs/de-ce-nu-s-romanii-ca-nemtii /

 

(Visited 80 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *