Nu o dată s-a spus că românii aduc plus valoare pe mapamond cu muzica lor, că sunt chiar mai buni decât străinii, indiferent că o fac grație unui instrument studiat, ani la rând, sau, pur și simplu, cu ceea ce posedă de la mama natură, vocea. Nu încape discuție, iar nume importante din genuri muzicale diferite stau oricând mărturie aici, acum și peste veacuri. În rândurile următoare îl vom cunoaște pe un român talentat care face parte dintr-o orchestră renumită în lume. Este vorba despre violonistul George Cosmin Bănică, membru al orchestrei Tonhall din Zurich încă din 2009.

Cosmin Bănică - violonist
Cosmin Bănică – violonist

A studiat timp de 14 ani vioara cu marele Ștefan Gheorghiu față de care are întreaga recunoștință.  “Sunt rare zilele în care să nu mă gândesc măcar o dată, chiar și fugitiv, la maestrul Ștefan Gheorghiu. Am avut marele noroc și privilegiu să studiez cu domnia sa 14 ani, până când am plecat din țară, inclusiv audiția pentru Tonhalle pregătind-o împreună. Nu știu dacă pot să spun că îi datorez totul pentru că au existat și alți profesori care m-au ajutat foarte mult în dezvoltarea mea ca violonist – i-aș aminti aici pe Mircea Constantinescu, dar mai ales pe doamna Mihaela Martin care este astăzi unul din cei mai valoroși profesori – dar, cu siguranță, că îi datorez enorm. Păstrez încă foarte vii în memorie noblețea sa, modestia, umorul și căldura cu care m-a înconjurat întotdeauna”.

Ștefan Gheorghiu a fost un mare muzician, violonist și pedagog român, născut la Galați, pe data de  23 martie 1926. A murit în 2010, dar pe parcursul a 40 de ani de activitate artistică, Ștefan Gheorghiu a cântat în peste 2000 de concerte, atât în țara natală cât și în Europa, SUA, Canada și Asia. Printre cele mai importante centre muzicale care l-au avut, ca oaspete, sunt Paris, Menton, Londra, Manchester, Roma, Viena, Salzburg, Locarno, Lausanne, Basel, Praga, Warșovia, Berlin, Munchen, Leipzig, Moscova, Sankt Petersburg, Riga, Talin, Sofia, Atena, Tesalonik, Montreal, San Francisco, Los Angeles, St. Louis, Boston, Peking, Shanghai, Canton, Seoul. Ștefan Gheorghiu rămâne și unul dintre cei mai apreciați profesori de vioară din România, cu recunoaștere la nivel international. A predat la Academia de muzică din București, iar printre studenții săi s-au numărat Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Mihaela Martin, Corina Belcea, Dan Claudiu Vornicelu.

George Cosmin Bănică, violonistul despre care scriem în acest articol, fost elev al profesorului Ștefan Gheorghiu, ne-a povestit cum a ajuns în orchestra de la Zurich. După terminarea masterului la Hochschule für Musik din Köln, unde am avut-o, ca profesoara, pe Mihaela Martin, mi-am dorit foarte mult să mă întorc în România, așa că am decis să mă alătur Orchestrei Filarmonice <George Enescu> din București, unde am activat timp de doi ani. Din păcate, aceasta a fost o experiență extrem de nefericită din cauza mentalităților învechite și al comportamentului conducerii de atunci, motiv de uriașe frustrări pentru muzicienii din orchestră. Prin urmare, am fost obligat să mă reorientez, iar singura cale rămasă a fost plecarea din țară. Audiția de la Tonhalle a fost prima dintr-o serie lungă de alte audiții programate pentru toamna anului 2008; din fericire, am câștigat și nu a mai fost nevoie să mă prezint și la următoarele”.

Primul CD din seria integralei simfoniilor beethoveniene

În prezent, din orchestra Tonhall mai fac parte și alți doi români, respectiv violoncelista Ioana Geangalău care a studiat atât în România, cât și în Germania, și Josef Gaszi, de asemenea, violoncelist, acesta din urmă, membru al Orchestrei Tonhalle din 2007. Despre orchestra elvețiană, Cosmin Bănică spune:

“Timp de 19 ani Orchestra Tonhalle l-a avut, ca dirijor principal, pe David Zinman, un mare muzician, un perfecționist și unul din primii dirijori care au renuntat la tradiții și au urmat calea noilor descoperiri în ceea ce privește repertoriul clasic – Haydn, Mozart, Beethoven – ceea ce în engleză se cheamă historically informed. Impactul său asupra orchestrei a fost imediat, în primul sezon, lansând primul CD din seria integralei simfoniilor beethoveniene, un proiect care va însemna peste un milion de albume vândute ceea ce în muzica clasică este o mare performanță. În termeni strict muzicali, caracteristicile erau precizie, transparență în sunet și o abordare extrem de onestă a partiturii muzicale. Din 2020 avem un nou dirijor șef, Paavo Järvi, iar diferențele nu pot fi mai mari. Interpretarea este acum una extrem de energică, spontană, pe alocuri, imprevizibilă, ceea ce face ca experiența muzicală să fie în același timp extrem de stimulantă, dar și riscantă”.

Adaptarea românului în această orchestră s-a făcut ușor din motive pe care ni le povestește chiar el. Am fost și sunt foarte norocos să fac parte dintr-o orchestră cu o atmosferă plăcută, relaxată, colegială. Îmi amintesc diverse momente din prima mea zi acolo, momente în care diverși colegi care între timp mi-au devenit foarte buni prieteni, mi-au urat bun venit și mi-au spus cât de bucuroși sunt că vom face muzică împreună de acum înainte. Având în vedere experiența anterioară, aveam impresia că trăiesc într o altă realitate. Genul acesta de atitudine oferă unui nou venit un enorm confort psihologic și îl ajută să se integreze mult mai ușor. Asta nu înseamnă ca cerințele nu sunt foarte ridicate, înseamnă doar că presiunea pe care orchestra în mod colectiv o exercită asupra fiecărui membru în parte nu este de natura sa provoace un stres inutil. Cred că acesta este unul dintre lucrurile care îmi plac foarte mult. Ar mai fi faptul că este o orchestră extrem de cosmopolită, având în componența ei nu mai puțin de 25 de nationalități diferite, în perfect acord cu orașul pe care-l reprezintă. Lipsa unor conflicte majore în cadrul orchestrei ar mai fi un element deloc de neglijat, modul absolut democratic în care are loc procesul decizional când vine vorba de audiții, numirea de noi dirijori etc”.

Mai jos o înregistrare care conform descrierii de pe Youtube, se dorește să fie un mic gest de omenie pentru situația refugiaților ucraineni, dar și să uşureze eforturile tuturor celor care îi ajută.

Concertul care a avut loc în Sala Radio din București, pe 19 februarie 2022, (ziua în care s-a născut Constantin Brâncuși), a fost conceput ca un omagiu muzical adus prieteniei și colaborării dintre doi dintre părinții fondatori ai Artei și Literaturii Moderne: Constantin Brâncuși și James Joyce – al cărui roman de epocă „Ulise” a fost publicat acum 100 de ani.

Războiul din Ucraina a deraiat brutal cursul istoriei și ne-a catapultat înapoi la vremurile bântuite de stigmatele războaielor care au marcat generația lui Brâncuși, Bartók, Enescu, James Joyce și Frank Martin. – se mai arată în descrierea menționată.

Pentru Constantin Brâncuși, scopul Artei era „să se odihnească și să vindece toate supărările”. Pentru George Enescu:  „Sfântul scop al muzicii este să stingă ura, să potolească patimile și să aducă inimile împreună într-o părtășie caldă”. Însăși abnegația legendară a lui George Enescu în timpul Primului Război Mondial ne obligă să onorăm această nobilă moștenire, să ne facem datoria față de ai noștri semeni încearcaând să le alinăm durerea.

Repertoriul clasic al orchestrei, atrăgător publicului elevețian

Dintre distincțiile obținute de violonistul român, acesta remarcă, în mod special, pe cele obținute la concursurile Internationale “George Enescu” și “Tibor Varga”. Își amintește cu emoție, și astăzi, de recitalul susțnut în compania lui Radu Lupu, recent dispărut dintre noi. “Radu Lupu a fost de departe cel mai complet muzician pe care am avut ocazia să-l cunosc personal, un om de o modestie incredibilă și un artist complet a cărui moarte este o ireparabilă pierdere pentru lumea muzicală”.  Dintre recitalurile susținute de Cosmin Bănică mai amintim pe cele alături de Christian Tetzlaff, Olli Mustonen, Julia Fischer, majoritatea acestor concerte având loc în stagiunea camerală a Orchestrei Tonhalle.

Despre gusturile în materie de muzică clasică ale publicului elvețian, românul stabilit acum la Zurich spune: “Există și la Zürich, la fel ca în tot restul Europei, o mare provocare în atragerea publicului în sălile de concerte. Aș spune că publicul elvețian, în general, și cel din Zurich, în particular, este extrem de receptiv la repertoriul <clasic>, iar când spun asta nu mă refer la clasicismul vienez, ci la muzica deja considerată standard, până spre mijlocul secolului 20 și foarte reticent la muzica modernă și în special contemporană”.

.

 

 

 

 

 

 

(Visited 46 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.