„Am inventat o ţară nouă – se numeşte «exPatria» – unde se află toţi oamenii plecaţi de-acasă; pentru că dislocarea, fără drum înapoi, face ca în maximum trei ani legăturile cu ţara, oricât de puternice ar fi ele, să se destrame treptat. Iar în ţara nouă, cu cât eşti mai matur, cu atât drumul este mai anevoios; în acea țară imaginară oamenii plutesc cu rădăcinile suspendate, acolo se regăsesc toţi.“

Adriana Cârcu este cunoscută în România pentru articolele săptămânale din revista culturală timişoreană „Orizont”, numeroasele traduceri de peste decenii, mai nou pentru câteva volume impozante şi pentru expoziţiile de artă plastică, organizate cu o anumită obsesie… bănăceancă. Abilităţi sau vocaţii, ea s-a afirmat ca scriitor, curator, pedagog în Germania, unde s-a stabilit din 1988, la Heidelberg. În lumea fără graniţe a net-ului, semnează ani buni ca redactor-şef adjunct la o revistă americană de divertisment, pe de altă parte publică recenzii şi interviuri cu muzicieni reputaţi pe un important site muzical – allaboutjazz.com. Dincolo de evazarea acţiunilor sale culturale în străinătate, Adriana se reîntrupează acasă (inclusiv la Ciclova, veți vedea ce și cum) în acelaşi ferment cultural din care s-a ivit, unul dintre acei oameni căruia… îi pasă!

„Să ştii că Timişoara comunistă, pentru mine, a reprezentat o dimensiune specială, o enclavă culturală. Eu n-am perceput dureros regimul opresiv din anii ’80, pentru că eram tineri, orientaţi spre Vest cu toate canalele percepţiei. Ulterior am văzut că filtrele noastre erau calitative – muzica rock şi jazz, literatura. Iată şi avantajele, această selecţie culturală, pentru că vedeam toate filmele bune la care puteam ajunge, de cărţi nu mai vorbesc. Nu pot fi aşadar obiectivă cu dictatura.“

Încă din ultimii ani ’60, adolescenta Adriana se întâlneşte cu o muzică ce o va urmări toată viaţa. Curând, clubul de jazz, organizat într-o sală renovată de Phoenicşi, avea să strângă melomani din tot Banatul, acolo crescând şi rodându-se toţi marii instrumentişti pe care i-a dat Timişoara, între care viitorul ei prieten – pianistul Paul Weiner. „Au fost mari sacrificii pentru acel club, l-am mutat să nu-l pierdem, căram pianul în el… Totul s-a întrerupt când Paul a plecat în Germania. Dar până atunci am făcut totul, aveam câţiva membri care veneau de la Lugoj cu trenul, să prindă toate concertele, organizam deplasări la festivalul de jazz de la Sibiu – deci eram un fel de secretară. Numai că în 1980 eu am terminat facultatea şi am plecat la Motru, ca profesoară.“

 

Adriana – 1982

Absolventa de Filologie, secţia Engleză, a păstrat legătura cu Timişoara, traducând pentru cea mai importantă publicaţie culturală din vestul României, de la un roman de Liz Taylor la… Henry Miller! „Ultima pagină era cu literatură universală, acolo instigam, forţam cenzura, mă şi amuza când apărea ceva care în mod normal era interzis. La «Orizont» au fost părinţii mei spirituali, începând cu Adriana Babeţi. N-am visat să fiu profă, dar nici nu ştiam ce voiam.“  Victor Cârcu, soţul Adrianei, unul dintre capetele luminate între textierii Phoenix încă din anii ’60, personaj la rândul său în portofoliul emisiunilor pe care le-am filmat în diaspora, este cel căruia Adriana îi datorează, de asemenea, deschiderea spre literatură, orizonturile culturale, dar şi o a doua schimbare – capitală! – în viaţa ei: „Victor a plecat în 1985, ca etnic după bunica sa; eram cotropiţi de mirajul străinătăţii. Din acel spaţiu era importantă plecarea, nu ajungerea undeva. El se simţea ca un autist, constrâns, cu libertăţile de exprimare îngrădite… şi a făcut-o!“

Adriana n-a avut niciodată visul plecării. Numai că la Timişoara, poate ca în niciun alt oraş al României comuniste, plecarea în Occident ajunsese, dacă nu o obsesie, atunci o nevoie latentă pentru oricine şi-o putea permite. „Am fost nehotărâtă până în ultimul moment, Victor îmi spunea la telefon că nu se mai întoarce; pentru mine totul a devenit dramatic, în acei ani de aşteptare. L-am urmat după trei ani, în octombrie 1988. Iar la mine hotărârea a fost lungă, nu ca la el, bruscă. Nu ştiam ce las, în ultimele săptămâni parcă mi se dezmembrau amintirile, casa! Plecarea e o sfârșeală de care nu vreau să-mi amintesc.

Cunoșteam deja Heidelberg-ul, mai fusesem acolo în toamna lui 1983 și îmi rămăsese în memorie ca un loc unde trebuie să fie fantastic să-ți faci studenția. Să poți să spui mereu după aceea: vin de la o universitate cu o tradiție de peste 600 de ani! Când am ajuns, faptul că am început să lucrez imediat la o firmă americană mi-a întârziat considerabil procesul de integrare, mai ales învățarea limbii. În anii aceia am învățat multe despre puterea irezistibilă a zâmbetului. Americanii îmi explicau lumea asta nouă prin prisma lor detașată și se amuzau cu îngăduință de neștiința mea. Când am început s-o rup pe germană, Victor spunea că sunt singura româncă de acolo care o vorbește cu accent american. Acum accentul s-a dus, dar am câștigat germana.“

Din primul moment, Adrianei i se propune o slujbă la o firmă software americană, fără să ştie computere; „learning by doing” ajunge secretară, apoi office manager. Când firma se închide şi, o dată cu ea, şi respectiva enclavă americană, Adriana se angajează la editura unui institut de cercetare psihoterapeutică, cu acţiune în terapie sistemică. Abia atunci şi-a putut însuşi cum trebuie limba germană, căreia îi era tributară. „Am început ca librăreasă, apoi am dat ore de engleză angajaţilor Primăriei; eu învăţam germana de la ei, intuitiv.“  La institut, Adriana constatase existenţa unor spaţii generoase, pe care a început să le mobileze cu expoziţii de artă plastică ale unor prieteni. În scurt timp, a fost nevoită să ia la pas atelierele timişorene, pentru a le exporta truditorii. Ceea ce a început românca în Heidelberg a devenit o galerie în toată regula. S-au strâns peste 50 de astfel de evenimente.

La plecarea de la institut, după 10 ani, Adriana simte nevoia acută a unei reorientări spre literatura care i-a dat sens (şi nume) în România. Păstrând legătura cu redacţia revistei „Orizont“, scrie săptămânal o „Cronică sentimentală“, din 2006. Sfătuindu-se cu Adriana Babeţi, ajunge să publice în 2009 „Povestea zilelor noastre“ (iniţial la ICR), o carte cu 12 ample prezentări ale artiştilor timişoreni plecaţi în lume, plus interviuri cu fiecare (pe care i-a vizitat… de la New York la Singapore!). Un volum lansat în Europa, dar şi în România (ediţii în română, germană, engleză). Aşa am ajuns s-o cunosc şi eu, după lansarea de la festivalul de la Gărâna… Şi să îi urmăresc articolele pe site-ul de jazz. Plecând de la carte, au pornit şi tot felul de întâlniri ale românilor din diaspora, mă tot minunez de ele pe Facebook.

Adriana Cârcu și Avishai Cohen la Gărâna Jazz 2011, foto Richard Wayne

În 2009, cu Robert Şerban şi Călin Beloescu a construit la un vis: într-o casă veche din Ciclova Montană – o regiune dezavantajată economic şi social – ei au înfiinţat o asociaţie cu scopul de a readuce zona în circuitul industrial şi turistic. În 2011 este pus în scenă un prim eveniment numit „Circul la Ciclova“. O săptămână de sărbătoare pentru copiii din zonă, cu workshop-uri, ecologie, expoziţii. De atunci, au continuat să susțină arta și științele umaniste, zidind cărămizi la stimularea dezvoltării economice, cultivând în același timp frumusețea idilică a regiunii. Asta se întâmplă vara, când revine să locuiască în România. În restul anului, predă limba română la Universitatea Populară din Heidelberg. Câteva alte acţiuni culturale de menţionat la Ciclova: Instalația de desen și lumină „Light Transforming” (2017) şi expoziția de pictură semnată Sax Moradi „Visând la cerul Provenței” (2018). Iar în Timişoara, la galeria Calpe, acelaşi Moradi cu „Între vis și coșmar” (2019) respectiv acelaşi fotograf Wayne cu expoziţia „Angst” (2020).

Expozitie vernisaj Germania
Galerie Helios – Adriana Cârcu
Sidsel Endresen
Adriana Cârcu și Thomas Stronen
Cu Liviu Butoi

Pe de altă parte, Adriana a continuat să publice volume impozante, de recuperări ale artiștilor din viața ei, în particular muzicieni, de aici și din lume: „Cronică sentimentală“ (2012, Brumar) – o colecție a articolelor din „Orizont“; „Povestiri din vremea de după“ (2014, Brumar) – o echilibrare a primului volum cu un al doilea dedicat oamenilor de cultură timișoreni; „Jazz stories“ (2016, Brumar) în română şi engleză – cronici, eseuri, interviuri (18!), jazz poetry de pe site-ul celebru, laolaltă cu fotografii realizate în condiții de album de artă, volum apărut și în limba engleză!; „Auriu“ (2017, CDPL) în română şi germană (lansat în 2019 la Târgul de la Leipzig) – peste 50 de texte publicate în revista „Orizont“ în ultimii cinci ani dinaintea apariției; „Das Lied aus dem Norden (Cântecul din Nord)” (2018), volum cu partenerul ei, fotograful Richard Wayne, un omagiu adus muzicienilor norvegieni, a fost lansat la Târgul de carte de la Frankfurt, cu ocazia sărbătoririi Norvegiei ca țara invitată a festivalului…

 

Richard Wayne
Richard Wayne
lansare Targ Frankfurt
lansare Targ Frankfurt

Pandemie? În toamna lui 2021, New Meridian din New York îi publică „The Long Way Home” – 63 de povestiri juxtapuse, împletite într-o narațiune biografică amplă, un bildungsroman al migrației (lansat în America după un an). Versiunea germană „Der Lange Weg nach Hause” va fi lansată în aprilie 2023 la Târgul de Carte de la Leipzig. „Ascultați” este titlul celui mai recent volum al autoarei, apărut în vara lui 2022 la editura Casa de pariuri literare. Citând-o pe Adriana: „…ce-a de-a treia catenă din grupajele de texte care conțin atât fulgurații memorialistice, cât și oglindiri ale momentului în real-time.”

Pentru 2023, Adriana Cârcu are în plan, în contextul „Timişoara – capitala culturii europene”, o expoziție a pictorului austriac Peter Kohl, la Galeria Calpe şi un eveniment combinat cu editura CDPL: lecturi în trei limbi din texte proprii „Timişoara din gândul meu”, recital de chitară clasică Adrian Dinu Schwartz; dar şi o expoziție Richard Wayne cu portrete de timișoreni de-a lungul anilor. …„De ce? Pentru mine a devenit acută nevoia să arăt patrimoniul cultural românesc. Asta-i lumea mea, hai s-o vedeţi – asta era identitatea mea între străini, în noul mediu. Te localizezi mai bine, te adaptezi altfel atunci când vii dintr-o cultură ca a noastră, din care ai ce arăta.“

Autor: Doru Ionescu

 

 

 

(Visited 351 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *