„Ask not what your country can do for you – ask what you can do for your country.” JFK

 În 2010 – 2015, am filmat pentru TVR Internaţional (fosta emisiune „Lumea şi noi”) circa 200 de emisiuni, pe trei continente. Şi încă de la prima serie de filmări (două săptămâni prin toată Germania, în mai 2010), am avut o revelaţie, pe  care mi-am verificat-o în toate celelalte excursii. Aceea că oricare dintre românii din diaspora îţi poate spune, foarte concentrat, îţi poate rafistola / sintetiza o parte din istoria recentă a României (cea trăită de el), altfel de cum îţi este predată la şcoală şi liceu. Nu că profesorii nu ar face-o bine, dar conaţionalii noştri de dincolo de graniţe esenţializează totul, pe înţelesul oricui, la nivel bazic. Fiecare, în felul său, România lui. Pentru ei, patriotismul şi dorul de meleagurile natale au o altă însemnătate, vin din interior, din propriile trăiri, nu insuflate de cineva, necum de regimul comunist care le-a întinat şi contrafăcut.

O explicaţie pe care mi-am oferit-o singur este aceea că după şocul relocării în străinătate, subconştientul lucrează puternic în sensul de mai sus, întărind memoria (afectivă). Nu numai pentru a păstra bine informaţiile dobândite până atunci, ci şi pentru a le alătura pe cele noi, de după emigrare. Noi, cei rămaşi aici, suntem bombardaţi de vrute şi nevrute, zilnic, nu avem acea cămară specială formată în mintea şi sufletul celui obligat la înstrăinare. Bref, departe de neam şi ţară, românii din diaspora păstrează o legătură deosebită cu matricea națională. Exemplele, pe care le oferă din plin şi acest site, se înmulțesc și sunt preluate de la o zonă la alta, de la un continent la celălalt. Au plecat, dar au luat România cu ei subconștient, pentru a o repune pe tapet în fel și chip. Şi a o reda României, îmbogăţind-o!

În cazul domnului Dan Dimăncescu, născut în Marea Britanie şi crescut de mic în America (fiul diplomatului Dimitrie Dimăncescu), dar şi al regretatului său fiu, Nicholas, toată această identificare cu neamul românesc a căpătat, de multe decenii, alte dimensiuni. Volumul despre care vorbesc în acest articol se constituie, în primul rând, într-un summum al întregii activităţi  / vieţi a Consulului onorific al României la Boston, în descendenţa multor altor lucrări publicate de-a lungul anilor, inclusiv filme despre România, realizate cu forţe proprii! I-aş spune, după ce am parcurs fie şi doar titlurile semnate de domnia-sa, o carte de căpătâi. De altfel, lucrarea de faţă a fost lansată cu fast, în 9 iunie 2022, în aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, laolaltă cu un film („Reflecţii asupra României – 5 feţe ale identităţii”), produs de acelaşi Dan Dimăncescu şi Kogainon Films, regizat de Andrei – Nicolae Teodorescu, difuzat la scurt timp de TVR 2!

Lansare carte

 

 Cuvântul înainte al autorului îl citează pe istoricul Ion Bulei: „Istoria românilor exprimă o nevoie permanentă de a se găsi pe sine. O nevoie care nu a fost aproape niciodată rezolvată… Istoria României e o permanentă căutare a identităţii, o permanentă încercare de a se defini. E o dramă tăcută, pe care fiecare nouă generaţie o ia de la capăt.” Apoi îşi defineşte propria perspectivă în ceea ce priveşte Identitatea, încheind cu o schemă selectivă / concluzivă a lucrurilor care formează identitatea oricărei naţiuni, întrebându-se: „Care dintre ele descriu România?” După care aruncă o lumină spre „(Cele vechi): Originile” (partea întâi), revizitând câteva episoade istorice, folosind deopotrivă izvoare vechi şi descoperiri de ultimă oră.

         

Partea a doua (Privind spre Occident) este structurată în trei capitole: De la 1850 la 1910; Petrolul; Primul război mondial… Industrializarea ţării este foarte atent tratată, cu episoade pe care le uitasem (ori poate nici nu le aflasem la şcoală), iar o notă atenţionează asupra unui volum bilingv despre marele război (MNIR, 2016), a volumului autorului „Rommel în România” şi a primului film al fiului său Nicholas – „Cota 789. Ultima redută” (pe baza mărturiilor bunicului Dimitrie, produs de Kogainon Films).

Partea a treia ia în calcul Perioada interbelică (1920 – 1930): Moşteniri; România în lume; Vremuri bune; Transportul; Arhitectura; Descrierea României; Turismul / Propaganda… Între numeroasele ilustraţii la temă, nu-mi pot opri mirarea descoperind o hartă a turismului (1938, şi mă întreb – retoric – cum ar fi evoluat România după 1989, dacă diriguitorii ei ar fi văzut-o, măcar o dată?!) şi volumul „Romanian Journey” (publicat la Londra, în 1938, de Sacheverell Sitwell, după ce a călătorit prin ţară patru săptămâni,  finanţat parţial de guvern). Urmează Artele, cinematograful şi radioul; Aviaţia… capitol care începe în forţă, nu cu trioul legendar Vuia – Vlaicu – Coandă, ci cu elicopterul multirotor al lui George de Bothezat (precursor al dronelor; NASA a folosit patentele sale la modulele de aterizare din era spaţială) şi continuă cu IAR 80. O parte întunecată este numele capitolului care se referă deopotrivă la legionarism şi discriminări, urmat de Al doilea război mondial.

Partea a patra (Moştenirea comunistă) ia în… tărbacă perioada 1948 – 1989 şi Jaful (are sens să detaliez la ce se referă?). Partea a cincea (Cine suntem?) înşiră trei capitole deosebite, rod al observaţiei directe şi mature a autorului: O ţară a bisericilor; Consemnarea trecutului; Redeşteptarea. Din nou, am revelaţia cu care am deschis articolul: Dan Dimăncescu vede foarte bine, de deasupra, evoluţia României; dar adastă şi cu lupa, dat fiind numeroasele sale vizite în ţară, după Revoluţie. Bucureştiul în particular, dar şi marile oraşe, ţara (aş fi dorit pomenită, fie şi în treacăt, şi Oradea). Partea a şasea este dedicată, cum nu se poate mai bine, speranţei în generaţia următoare / la putere. Cele Cinci perspective alese (exact acelea din filmul „Reflecţii asupra României…”) sunt exemplare şi extrapolante pentru anii din urmă ai renaşterii identităţii româneşti, că e vorba de Florin Talpeş (Bitdefender) ori Alin Uşeriu (Via Transilvanica). Încheierea volumului este sinonimă pentru autor – fermecător de obiectiv – cu A fi român.

Nu în ultimul rând, atrage atenţia ilustraţia (inclusiv color) generoasă a cărţii. Şi mai trebuie musai să insist asupra postfeţei, citând-o pe Ioana Ieronim (poet şi autor, stabilită în SUA): „Cartea ne informează despre România printr-un dozaj special de obiectivitate şi insert personal.” Şi cum există atâţia cetăţeni ai lumii cu origini româneşti (unii fără să mai fi învăţat limba), dacă salut traducerea Domniţei Macri, mă întreb dacă  această carte fost publicată şi în limba engleză. Ar fi un must / musai, zic; mai apoi, aceia care îşi caută originile ar merita să afle şi impozantul volum „Testament”, coordonat de Daniel Ioniţă din Sydney şi publicat de editura Minerva, respectiv o antologie de poezie română tradusă în limba engleză, de la începuturi şi până în prezent, cu prezentări ale poeţilor antologaţi. Altfel, tot o conştientizare a identităţii colective a diasporei române.

Și revin: văd înscris pe pagina de gardă faptul că ne aflăm la prima ediţie în limba română, editată de BtF Press – Concord, Massachusetts. Nu ştiu alţii cum sunt, dar volumul de faţă a intrat pe lista mea scurtă de cărţi esenţiale pe care mi le-am pus deoparte să le recitesc la bătrâneţe. Sau pe o insulă pustie. Din fericire, nu am ajuns acolo, în primul caz, iar în al doilea, dacă ar fi să fie, insula s-ar transforma în peninsulă.

Post scriptum: În primele zile de existenţă a acestui site, am mai avut o postare – un reportaj in memoriam Nicholas Dimăncescu. Like father, like sun… 👉 aici.

Autor: Doru Ionescu 

(Visited 380 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *