Din corul de băieți al Orchestrei de la Viena care, în mod tradițional, susține în fiecare an, pe data de 1 ianuarie, concertul de anul noul, face parte și un adolescent de 14 ani, de origine română. Potrivit tvr.ro, postul de televiziune care a transmis în direct acest concert, Oliver Frankel are 14, este din Sibiu și datorită talentului și performanțelor pe care le-a obținut până acum, a fost invitat să studieze la Viena.

Mama lui Oliver a declarat cum a ajuns Oliver să cânte în acest impresionantă cor. „După Anul Nou, am mers într-o mică vacanță la ski, în Austria, unde Oliver a fost remarcat chiar de către prorprietara pensiunii care a făcut o mică filmare cu Oliver. A doua zi am fost sunați ca în drum spre casă să venim la corul băieților din Viena pentru o audiție”.

Băiatul se află la Viena de trei ani și studiază muzica  într-un circuit închis, după cum susține mama lui. Puștiul respectă cu strictețe termenele și disciplina riguroase pe care le presupune pregătirea muzicală de la Viena.

Oliver a început să cânte de la patru ani arii clasice, iar vocea sa a adus multe bucurii celor dragi şi a fost apreciată de profesorii săi de canto, Olivia Scrobote şi Liviu Iftene.

Potrivit tvr.ro, Oliver a avut şi un turneu de două luni şi jumătate în Statele Unite şi Canada, unde a cântat în peste 40 de concerte.

Oliver Frankel are însă vise şi mai mari. Cântă şi compune arii pentru pian şi vrea să urmeze Conservatorul, cel mai probabil, în Finlanda.

La Concertul de Anul Nou de la Viena, din toata familia, i-a fost aproape doar bunica: un singur bilet au putut procura cei din familie.

Concertul de la Viena se organizează de peste 80 de ani și este transmis în întreaga lume cu celebra orchestră. Anul acesta dirijor a fost celebrul  Franz Welser-Möst pentru a treia oară în această postură.

Foto: Facebook Oliver Frankel 

 

Imnul României cântat de Oliver

(Visited 157 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *