Anais Vacariu este una dintre cele mai recente revelații muzicale de pe TikTok, clipurile sale ajungând, în majoritate, la mii de vizualizări. Cea mai nouă melodie lansată – „Cer divin” – a cucerit internauții români care susțin participarea artistei la Eurovision. Născută în Australia, Anais și-a petrecut copilăria în România, la Brașov și a urmat studii muzicale la Berlin. În facultate, și-a format și propria trupă Kings and pills. Cu formația abordează indie rock, iar singură dark pop orchestral rock.
Anais Vacariu s-a născut în Australia din părinți artiști. Mama – pictoriță, tatăl – scriitor. Au locuit în țara cangurilor șapte ani, după care, simțindu-se izolați din punct de vedere cultural, au decis să se mute la Brașov, unde au locuit o vreme la niște prieteni din facultate. Familia la care stăteau avea o fată de vârsta lui Anais, care lua lecții de pian, motiv pentru care părinții tinerei artiste au decis să urmeze și ea astfel de cursuri. La 12 ani, Anais a început să-și compună propriile piese deoarece nu se regăsea în melodiile pe care le primea de la profesori pentru a le cânta.
„Mai încercasem cu niște profesori de canto de vreo două trei ori, dar erau piese pe care le voiau ei. Și eram foarte specifică și încăpățânată. Am fost cu profesoara asta un an jumate. După am mai avut niște studii de teorie cu un profesor de facultate de lafacultatea de muzică din Brașov. El voia să merg la Conservator, la București, deci mă antrena pentru chestia asta, dar eu nu voiam să fac acest lucru. Eu aveam în minte să merg la Berlin la BIMM University pe compoziție unde este un teaching mai modern. Nu e ca un conservator unde este foarte foarte strict și pe clasic. Și mi s-a părut că asta mi s-ar potrivi mie mult mai mult și la BIMM Univeristy am fost foarte antrenată să cânt pe scenă. Aveau o scenă mică acolo în fața clasei și asta a fost săptămânal, cântat din voce, și chestia asta mi-a dat foarte mult confidence, m-a format ca și artist. E o diferență imensă cu câteva luni înainte de BIMM și la BIMM. Am avut colegi foarte buni care ne dădeau feedback tot timpul, sunt de peste tot din lume. E o universitate foarte internațională. La această universitate am învățat foarte foarte mult despre artist branding, despre vocea mea, despre compoziție, am învățat și un pic de chitară tot la univesitate. Acum am terminat acum câteva luni.”
Anais este un artist complet, implicându-se și în realizarea videoclipurilor. Aparițiile sale sunt nonconformiste și datorită ideilor ingenioase pe care le propune de fiecare dată în planul creativ al echipei cu care lucrează.
„Fac fotografie, regizez videoclipuri muzicale pentru Kings&Pills. Majoritatea videoclipurilor sunt regizate și editate de mine. Videourile mele, sunt două, sunt mai DIY și se vede, dar și alea sunt făcute de mine și mă mai ajută prietenul meu pentru că el ține camera exact cum vreau eu. Am început să fac și pentru alți artiști, trăiesc un pic din asta. Îmi place să fotografiez artiști pentru că este mai aparte, fiecare are o personalitate foarte foarte mare, să mă joc cu culorile. La moment aș spune că jumatate fac muzică, jumătate fac fotografie și video.”
Echipa Buzz a abordat-o pe Anais la un interviu în baza căruia a realizat un reportaj dedicat artistei. Îl puteți urmări mai jos.










