„Germania e un stat foarte sigur, iar nemţii sunt binevoitori cu străinii talentaţi. Elevii sunt – în procentaj de 90% – antitalente. Dar sunt harnici, eu sunt plătit, toată lumea e mulţumită. Marea lovitură nu se poate da decât dacă ai în spate una dintre marile case de discuri. Ele sponsorizează posturile muzicale, revistele, deci ele decid până la urmă. Aşa apare şi o nouă modă (aparent). Computerul face totul în studio, pe scenă se ţopăie… şi basta! Adio substanţă muzicală, educaţie ioc! În cazul meu au fost două case interesate, dar când mi-au aflat vârsta s-au retras rapid.”

„În vechea Cabala, cuvântul «abracadabra» se scria pe verticală, pierzând de fiecare dată câte o literă, rezultând un triunghi cu baza în sus, de fapt un talisman care ajuta, zice-se, împotriva durerilor fizice. În ebraica veche, literele A,B,R,A sunt iniţialele pentru «Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, Amin». Având în vedere că grupul Abra s-a lansat în ’85, în plină cenzură comunistă, acest amănunt poate fi deja o picanterie. Puţini au remarcat asta; din fericire, nu cei care ar fi reacționat să ne interzică.”

Chitaristul Adrian Dinu a studiat, cum era la modă, la Politehnica din Timişoara… 11 ani, timp în care s-a ocupat mai mult de muzică, bineînţeles. În anii ’80, a câştigat locul întâi la fazele finale ale „Cântării României“ la chitară clasică, uneori şi la folk, rock… A fost de două ori laureat la festivalul „Primăvara Baladelor“ – Premiul de popularitate (duo cu Miruna Mureşianu, ulterior în Nürnberg), apoi Marele Premiu (duo cu Raul Dudnic, acum în Toronto).

În perioada ’85-’90, cu basistul Christian Podratzky (acum la Berlin) şi cu bateristul Vali Potra (colegi în grupul timişorean Impact), a format trupa numită Abra, care a dominat festivalurile studenţeşti; în ’88 au fost desemnaţi chitaristul nr.1, basistul nr.1 şi tobarul nr.1, cât şi grupul nr.1 la faza finală a „Cântării României“. Din 1990, după „Concertele Revoluţiei“ (Sala Olimpia – Timişoara şi Sala Polivalentă – Bucureşti), trioul dispare din peisajul muzicii româneşti, Dinu şi Podratzky stabilindu-se în Germania. Acolo, Adrian Schwartz-Dinu rămâne lider Abra, compozitor, în mare parte autorul versurilor, solist şi chitarist. În ’91 prinde prin concurs un post de profesor de muzică.

„M-am trezit străin printre străini / am de toate, am şi multe frici / locul nu mi-e aici. / Îmbuibat în stil occidental / joc mereu acelaşi dublu rol / rol de suflet gol. / Sunt doar un străin / un genial cretin. // Ziua sunt o piesă din sistem / seara calculez la un pahar / raportul leu-dolar. / Sunt cu toţi şi sunt al nimănui / ştiu ce-i Porsche, ştiu ce-i un Trabant / sunt un emigrant. // Sunt doar un străin / un genial cretin / străin între străini / sunt doar un străin / sunt doar un străin.”

În Germania, Adi a repus în pagină ideea Abra, cu muzicieni germani, dar, din când în când, şi cu români: Mihai Mişi Farcaş, apoi Carol Ţucu Bleich… Au rezultat albumele: „The Boat“ (’93, la care a colaborat Vali Potra), „Your Discovery“ (’97, cu Christian Podratzky, Mihai Farcaş, Vera Luţă). Albumul „Leaving You“ (2000) nu a apărut pe piaţă, e un material cu multe elemente acustice, are şi variantă în limba română – „Tihna degustătorului de viaţă“. Cu acesta (rămas în variantă demo) s-a terminat colaborarea cu chitaristul german Rolf Munkes. Şi, cum vacanţele de vară sunt petrecute de obicei în România, Adi începe să concerteze în zonele natale. Eu am arhivat de la TVR Timişoara un concert la Gărâna – nu la jazz, ci într-o gală folk – în duo cu un chitarist timişorean – mare! – din generaţia următoare, Horia Crişovan.

„Abra nu mai e idealistă, adică să figureze doar pe discuri. Dar adevărata Abra se ascultă pe discuri. În concerte cântăm de la Beatles, Stones, Dire Straits, AC/DC, Floyd… Totul pentru show. Concurenţa nu doarme, eu trăiesc exclusiv din muzică şi nu e rău… Să cânţi Clapton nu-i neapărat un compromis, până la urmă. Dacă lumea asta vrea… În ţară am cântat cu Horia Crişovan şi mi s-a deschis apetitul de a apărea pe scenele din România, dar e o chestie riscantă dacă nu vii cu sculele proprii. Fiind profesor de muzică, m-am trezit cu trei luni de concediu pe an. Am grijă să nu-mi planific cântări în vacanţe… Astfel, stau o grămadă de timp în Timişoara, mă bucur de fiecare minut; dezrădăcinarea şi dorul de ţară nu sunt simple baliverne.

În Germania sunt cluburi peste cluburi, unde nu au cum să angajeze concerte cu celebrităţi. De aceea, există trupe de cover-uri. Au şi nemţii vedetele lor, nume de care a auzit toată lumea, în general de expresie germană: Die Toten Hosen, Ärtzte, Westerhagen, Grönemayer… La început, eu am avut un duo şi cântam preponderent compoziţii proprii. Dar când marea masă vrea «Knocking on Heaven’s Door», te adaptezi urgent.”

În 2006 este lansat pe piaţa românească, prin A & A Records, CD-ul „La frumuseţea ei“ – din păcate, în lipsa concertelor de promovare, doar cu ecouri bănăţene. Până la urmă l-am întâlnit pe Adrian şi personal, la jazz la Gărâna, ca simplu spectator; un prim interviu pe fugă, dar care s-a lăsat cu o emisiune „Remix”, care a încercat să repună Abra pe tapetul istoriei muzicii noastre. Între timp, discutăm de încă două discuri Abra lansate în România, ambele cu participarea încă unui timişorean, ceva mai cunoscut, Mircea Baniciu – „Şapte“ şi „Data când totul e gata“ – pentru mine experimente ieşite din matca stilistică a trupei, nu că solistul Phoenix nu ar fi cântat bine...

„Din 23 decembrie 1990 sunt stabilit în Germania. Trăiesc exclusiv din muzică, fiind în primul rând profesor la o şcoală de muzică. Există trupele Abra şi Cat Stevens Project, cu care concertez în weekend-uri. Ingineria a fost marea mea gafă, într-un fel laşitate… N-am fost în stare s-o las baltă timp de 11 ani, chit că era clar pentru mai toată lumea că voi face muzică. Iar pe chestia aceasta sunt grozav de fericit şi împăcat cu mine. Aş relua drumul muzicii încă zece vieţi! Îmi permit un sfat pentru cei mai tineri, care luptă cu şcoli care le dau fiori doar ca să închidă gura părinţilor: să aibă curajul să caute exact ce le place, altfel totul va fi chin.”

După filmarea din vara lui 2014, acasă la Adi, am contactat cea mai importantă casă de discuri de gen românească, Soft Records, aceea cu care și scosesem „Discul emigranților. Muzici din diaspora” (pe care am selectat şi „Străin printre străini”, una dintre melodiile discului la temă). Directorul Romulus Arhire știa deja Abra (editând o piesă pe CD), prin urmare a purces pe dată, la voința lui Dinu, să reediteze albumul din 2006 „La frumusețea ei” (mi-am permis şi un video, cu editorul Bogdan Sterpu, cu secvenţe de la Gărâna, pentru piesa titulară). Concertele în România au continuat, doar în răstimpurile vacanțelor lui Adi. În pandemie, basistul Christian Podratzky şi-a umflat muşchii de artist video şi a dat naştere unui videoclip superb al piesei „Străin printre străini”, pe parcursul căruia zeci de muzicieni din diaspora apar cântând câte un vers ori mai multe.

Iar în 2022, Adi a făcut vânt de departe unui nou CD Abra – „O muză perfectă” – la care a lucrat cot la cot cu chitaristul Horea Crişovan (răspunzător şi de producţia audio). Între compoziţii, două mai vechi, dar neapărute oficial pe discurile anterioare – „Scoate-mă din trup afară” şi „Idila”. Foarte important, cooptarea pentru înregistrarea diverselor melodii a claviaturistului Doru Apreotesei, dar şi a solistelor Dana Borteanu şi Mirela Iacob, cu toţii din Timişoara.​

Autor: Doru Ionescu