O copilă din Botoșani a câștigat un premiu important la un concurs de religie la care au participat 10.000 de copii din Diaspora. Este vorba despre Anastasia Dascălu în vârstă de 8 ani, care a obținut premiul I pentru pictura ei, la concursul ,,Împreună cu Hristos, la început de mileniul 3″. Anastasia a reprezentat parohia ,,Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Botoșani. Anul trecut, a avut loc cea de-a VI-a ediţie a acestui concurs online cu participare internaţională.
Concursul este organizat de Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca şi cu Platforma educaţională „red-religie.ro”. Tematica acestei ediţii a fost legată de Nașterea Domnului și s-a intitulat ,,Hristos Se naște, slăviți-L!”.
Competiția s-a adresat copiilor şi tinerilor creştini cu vârste între 6 şi 18 ani din România şi întreaga Diaspora românească. Acesta s-a desfășurat pe două secțiuni, eseuri și creații plastice. Ca premiu din partea organizatorilor, elevii au primit, pe lângă diplomă și o carte digitală cu ISBN, ai cărei autori sunt chiar ei. Volumul cuprinde eseurile și creațiile plastice ale tuturor copiilor participanți la concurs. Premierea s-a desfășurat în data de 30 ianuarie, de ziua Sfinților Trei Ierarhi. În această zi, copiii participanți din întreaga lume, îmbrăcați în ie românească, împreună cu părinții lor, au participat la Sfânta Liturghie, unde au fost premiați și apreciați în fața comunităților creștine.
Copila din Botoșani care a reușit să câștige premiul I, la categoria ei de vârstă, a participat cu o lucrare de artă plastică ce a avut ca temă Raiul prin ochi de copil.
Anastasia a reprezintat parohia ,,Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”, datorită preotului Dumitru Butnariuc. “Părintele Butnariuc Dumitru este un real sprijin pentru tinerii din parohie, un paroh implicat, care îi pune în valoare pe fiecare în funcție de talanții primiți de la Dumnezeu”, ne-a
spus mama copilei, Geanina Dascălu.
Fetița a concurat cu copii români din 26 de țări ca România, Italia, Moldova, Grecia, Franța, Ucraina, Turcia, SUA, Spania, Serbia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Germania, Portugalia, Norvegia, Spania, Japonia, Canada, Belgia, Austria, Austra-lia, Danemarca, Ungaria, Rusia, Kenia, Irlanda.
Cel care o ghidează în tainele artei este profesorul Victor Hreniuc. “Anastasia se remarcă, printr-o dorință de creație și imaginație. Imaginația proprie din picturile ei o predispune spre o creație autentică, originală”.
A relatat de la Botoșani Ioana Ivaș.