Duminică seară, ȘERBAN CIUREA a plecat (din Orange County, California) spre o altă lume, cu siguranță mai muzicală ca aceasta, pentru că era făcut să cânte și să predea muzica… Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Suntem undeva în aria liniștită a L.A.-ului, într-o cameră plină de instrumente muzicale.

Bobby, cameramanul baterist, nu are tobe de bătut, ci doar o orgă cu sunete de percuție.

Șerban s-a întors la instrumentul cu care a debutat, basul, eu m-am trezit în mâini cu chitara.

De mult timp n-am mai pus mâna pe așa ceva. Tana Cristina, vechea prietenă a muzicianului, devenită între timp soție, mamă și bunică, cea pentru care muzicianul s-a rupt de trupă și a trecut oceanul, ne filmează.

Până la urmă, îl lăsăm pe cel îndrituit să ne fredoneze o piesă: „Ce auziți voi / e zgomotul făcut de noi. / Avem și chitări / nu scoatem fum pe nări. / Entuziaști / suntem entuziaști!“ Care seamănă izbitor cu celebra „Birthday“ a Beatles-ilor.

Numai că melodia Entuziaștilor a apărut cu șase luni mai devreme, înainte de hitul englezesc. Dovada e undeva în arhivele TVR. N-am găsit-o, dar de dragul lui Paul MacCartney și al lui Șerban m-aș mai băga un pic prin subsoluri.

O emisiune-portret care se constituie, din punctul meu de vedere, nu doar într-o poveste cu cântec, ci deopotrivă într-o restituire rarisimă, pentru că Șerban Ciurea a fost un muzician pop-rock plecat din România în 1970, pe ușa din dos (cu o condamnare ulterioară, în contumacie, la nouă ani și jumătate), care a reușit să rămână în domeniu, diversificându-și acțiunile, combinând prezenţa pe scenă cu pedagogia.

Mulți asemenea lui au fost și mai sunt profesori de muzică, una dintre „destinațiile“ imediate și sigure ale emigranților din această branșă.

Numai că drumul său spre America, după escale în Germania, Scandinavia și Canada, a tot avut sinuozităţi și în Lumea Nouă – după New York și Chicago – pentru a se opri la celălalt capăt al celei mai celebre autostrăzi, Route 66, în Los Angeles. Şi tot în acel capăt de Americă, am descoperit imagini cu Barack Obama felicitându-l pe român pentru modernizarea învățământului californian pe baze multimedia.

Toți cei care l-au cunoscut spun despre Șerban că era un showman înnăscut. Poate, dar adaug aici pianul studiat timpuriu acasă și întâlnirea cu Boris Stegărescu și Aurel Cerbu, regizori care l-au propulsat la 13 ani în emisiuni radio și TV, iar lista lor e lungă. Și atât, pentru că a intrat mai apoi într-o nouă viață, aproape sincron cu explozia rock & roll!

Cu Entuziaștii, grup de chitare electrice, între primele apărute în București, tânărul chitarist avea să prindă – după spusele sale – o rază de lumină care i-a bătut în fereastră. De altfel, discul scos la Electrecord cu patru melodii a fost primul din discografia românească a genului.

TVR încă nu înțelesese bine fenomenul, dar am găsit 10-20 de secunde cu imagini fără sunet dintr-un concert al trupei la Ateneul Tineretului (astăzi frumoasa clădire care găzduiește ICR).

Cea mai cunoscută melodie a grupului – „Lacul”, pe versuri eminesciene – , a fost scrisă de Șerban (varianta din emisiune a fost refăcută de autor în anii ’90), cel care a și fost primit în Uniunea Compozitorilor; în acel moment pare-se că era cel mai tânăr membru.

Pe culmile succesului, chitaristul a primit însă și un semn negativ, la o emisiune de televiziune, în 1968, când preluarea (tradusă, de altfel) după Creedence Clearwater Revival i-a fost cenzurată.

„Eram student la chimie și am decis să plec. Nu am spus nimănui, mai puțin bateristului Costin Dobrin. Iar în ultima noastră vară de cântat la mare ne-am întâlnit cu Mugur Winkler și cu Andrei Ignat de la o trupă care mergea foarte bine în acei ani, Sideral. Studenți cu toții, am decis să ne dedicăm viața unui hobby. Și să schimbăm lumea, fiindcă asta e esența rock & roll! Că doar eram în 1969, anul Woodstock-ului… Noua gașcă s-a numit Sideral Modal Quartet, eu am trecut la bas și am devenit solist vocal. La o sindrofie, cu ocazia primirii unei delegații cubaneze, când am cântat cu Margareta Pâslaru, ne-am împrietenit cu un colonel care ne-a ajutat să obţinem pașapoartele. Iar la primul festival pop al Arhitecturii, în decembrie 1969, la Casa Studenților, țineam carnețelul acela într-un buzunar interior, lângă inimă, așa ceva nu se uită. Am mers pe mâna blues-ului (ca și doina, cântat din rărunchi), pe care claviaturistul Andy Ignat îl transcrisese după un Purple, și am improvizat modal, am creat un peisaj nou, lumea ne-a plăcut și am fost premiați!“

Bucuria jurnalistului muzical a fost aceea de a-l fi descoperit şi contactat pe Șerban după o căutare asiduă pe net și de a-l fi redat în primul rând celor cu care a împărțit bucurii și necazuri, fuga din România și, prin urmare, schimbarea destinului – colegii din grupul S.M.Q.

Premiul câştigat la festivalul naţional n-a mai contat în ianuarie 1970, când trupa a dispărut pentru un contract la Hamburg. Adică în Germania capitalistă.

Treceau de la statutul de amatori la acela de profesionişti, sau… de la alb-negru direct la color! Se cânta şi acolo bine (nu dintr-un club din marele port au explodat şi Beatles-ii?), mai mult preluări, dar trupele din est costau cel mai puţin, consideră modest Şerban.

În România erau inundaţii, iar băieţii au trimis bani printr-un fond de ajutorare al Crucii Roșii, dar aceea a fost ultima legătură cu ţara.

Un interviu luat de celebrul DJ Cornel Chiriac pentru Radio „Europa Liberă”, aflat şi el în libertate de doar un an, a fost ascultat de cine nu trebuia din ţară.

Mai mult, băieţii au fost înştiinţaţi neoficial să nu se mai întoarcă, întrucât ar fi avut probleme imediat ce ar fi păşit pe pământ românesc. Pentru că nu s-a prezentat în armată (mai precis la marină), Ciurea s-a ales și cu o condamnare în lipsă.

Colac peste pupăză, clubul unde cântau a luat foc, aşa că instrumentele (pe care le cumpăraseră cu primii banii câştigaţi plus un împrumut gros) li s-au cam afumat. Au plecat în Scandinavia. Seara aveau program de preluări, cafe-concert, dar noaptea după ora 2 îşi lăsau hainele cele de gală, îşi răsfirau pletele pe umeri şi cântau rock. Au decis să plece cu toţii în America de Nord, au înaintat şi actele. Cristina, prietena lui Șerban, plecată din ţară încă din 1967, i-a întâlnit şi până la urmă ea și viitorul ei soţ au fost singurii care au traversat oceanul atunci. Ultima fotografie a grupului este datată 1 aprilie 1971.

„La New York am fost contactat de Moni Bordeianu, și el plecat de vreun an din România, care plănuia să-l scoată pe Nicu Covaci din România, avea o idee legată de un lan de porumb de la sârbi, chiar lângă Dunăre… Eu am ajuns în Canada și a trebuit să adast câțiva ani acolo, din cauza războiului din Vietnam. Am intrat sub contract la noua asociație a compozitorilor. Încet-încet le-am învățat folclorul, semantica muzicii lor. Așa a fost și în America. Oare ce le place irlandezilor? Dar italienilor din Napoli?“

Fostul student la chimie e decis să-și continue cariera muzicală în toate felurile posibile. În umbra marilor scene și a artiștilor cu care a colaborat nu s-a odihnit, ci a urmat cursuri de specializare la Columbia University (Bachelor & Master Degree in Music Education & Conducting), pe de altă parte îngrijindu-şi propriul business – o școală de muzică, Richmond Hill Conservatory of Music. În rest, a bătut la pas, cântând, tot continentul nord american.

În ’81-’82 se considera aclimatizat în NY, firește cu un accent cum avea toată lumea acolo… dar era pentru prima dată de când plecase din România când se simțea Acasă!

„În România, dacă voiai să cânţi în cârciumă, trebuia să știi «Hai acasă, puișor», «Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă», să placă la tot omul, să audă el ce-i cânta mama când îl îmbăia sau ce auzea la radio când își săruta iubita. Asta înseamnă să fii entertainer, de aceea ești plătit, să-i citești sufletul românului și să vii în întâmpinarea lui. Am aflat și ce-i place suedezului, italianului sau irlandezului emigrat. Așa că în America am învățat «I left my heart in San Francisco», «Body & soul»…“

Când fiica Alexandra a trecut în clasa a doua, familia Ciurea s-a mutat în Chicago. Încă un șir de studii, pentru ceea ce nu se echivala în Illinois, până la nivelul de PhD, dar și instrucție muzicală în centre cu copii proveniți din familii sărace.

Iar din 1989, vorba cântecului, from Chicago to L.A., atunci când a trebuit să scrie muzică pentru episoade ale serialului „Santa Barbara“, dar și să predea muzică pentru copii la National Academy of Songwriters din Hollywood, o instituție respectabilă în care organiza workshop-uri, cot la cot cu David Foster, Paul Simon, Garfunkel, Sting.
Lionel Hampton, Jay Leno, Ray Valenti, Manhattan Transfer, Rick Dittmore… Să enumer aici toate numele notorii cu care a cântat ar însemna să-mi bat joc de spațiul tipografic. Despre distincții în pedagogia muzicală de toate nivelurile (s-a pensionat pe când preda multimedia pentru studenți și profesori la Pomona Unified School District), iar ar fi vorbă lungă. Muzică pentru copii? Să pomenesc doar imnul diviziei americane UNICEF – „Let the Song in Your Heart“ – este tot o melodie marca firmei lui Șerban, Amused Productions, mai nou Adventures in Music Education!

De consultat musai www.amusedproductions.com!
Șerban și Cristina au revenit în România după 30, respectiv 40 de ani, adică în 2000 și 2010, ultima dată reușind să se reîntâlnească cu foștii prieteni și colegi. În Europa ajungeau în fiecare an, petrecându-și concediul cu echipierii de la Entuziaștii (Dimitrie Cădere, de la Paris, a beneficiat la rândul său de o poveste cu cântec) și – mai nou, datorită și emisiunilor noastre – și cu aceia de la Sideral Modal Quartet. Chitaristul de la Sideral, Mugur Winkler (acum la Zürich) este cel care m-a tot încurajat să-l filmez pe Șerban, după ce-l ratasem în România și bănuiam că nu avea să se mai întoarcă. În septembrie 2012, când l-am filmat, era în plină invenție a unui joc de calculator pentru copii, cu acțiunea în Transilvania, învățând ca orice puștan al acestor ani limbaje de programare. Însă anul următor, a lăsat totul și a alergat la New York, pentru că devenise bunic, o joacă mult mai serioasă…

„Personajele – adică monștrii care te atacă – sunt: Bat, Rat, Ghoul (vârcolacul stafie), Wolf și Count Dracula. Ei sunt deștepți și te așteaptă după colț. Mai împuști și niște butoaie cu sânge care explodează și acumulezi puncte etc. Când treci prin portalul cu luna plină, ajungi la nivelul următor. Până acum, tot codul e programat de mine, e înfricoșător de mișto!“

Mai în joacă, mai în serios, Şerban a atras atenţia în interviu asupra resuscitării învăţământului dinspre muzică – aceea prezentată în noua paradigmă multimedia atat de agreată de elevii dintr-un alt mileniu. Acesta, al treilea…

În pandemie, Sideralii au fost nevoiți să anuleze o întâlnire în Europa. În schimb noi, prin proiectul Rockul Carantinei, am refăcut o melodie știută de la SMQ – prima piesă din proiect.

În urmă cu câteva luni, Andrei Ignat din Suedia a fost primul care a plecat…

Aici, „Lacul” („însuflețit” de un video filmat în România în urmă cu vreun deceniu) rămâne să spună o poveste eminesciană care a apucat să fie încheiată, lăsând altele în imaginație fiecăruia…sau nu.