La fiecare sărbătoare, românii din diaspora se întâlnesc şi se recunosc unii pe alţii purtând ii, aşadar portul nostru tradiţional, gătind româneşte, musai arborând tricolorul… De 24 iunie, fenomenul ia amploare şi se revarsă cu frenezie (inclusiv pentru unii străini)… fireşte şi în România. „La Blouse Roumaine”, o emanaţie a diasporei (scuze, n-am găsit alt termen mai potrivit:), îmbracă mapamondul.

În urmă cu mai bine de 20 de ani, Florian Pittiș îmi povestea într-un interviu despre mișcarea Hippie și ecourile sale târzii, dar inedite, la noi. Fără nici o legătură cu festivismul impus de „Cântarea României”, tinerii din anii ’70 purtau blugi și ii. O afișare ingenuă a unei duble apartenențe: la Occident (lumea liberă atunci) și la tradiția pe care o simțeau ei mai autentică, mai adevărată. Cu modele, firește, din bătătura noastră: în primul rând, folkiștii și rockerii din acei ani, haiduci din alt ev. Am alăturat aici câteva fotografii de arhivă, între care una cu Dorin Liviu Zaharia.  Personaj prin excelență underground, Chubby – cum i se spunea – a influențat multă lume studențească din București, în primul rând (așadar viitori intelectuali), cu extracțiile sale din folclor, din cel autentic, cules de prin Apuseni și așa mai departe (aţi ascultat coloana sonoră de la „Nunta de piatră”, „Ţapinarii” ş.m.a.? El e!).

De la Nistru pân’ la Tisa / diaspora istorică

Într-unul dintre primele sale interviuri de după revenirea în țară, imediat după 1990, Gheorghe Zamfir – citez din memorie – analiza modul în care adevărata muzică populară românească fusese deturnată de politica regimului comunist, semnalând însă și zone rămase curate după poluare. La loc de cinste – pe atunci necunoscuții „Lăutarii” din Chișinău, astăzi, celebri și recunoscuți în toată țara, în frunte cu dirijorul Nicolae Botgros. Explicații s-au tot căutat și adus, o prefer pe cea mai simplă și mai directă: Departe de țara mamă, constrânși la înstrăinare, moldovenii de peste Prut și-au demarat, subconștient, un mecanism de autoapărare (culturală).

La Blouse Roumaine și România de pretutindeni

De aici și până la extrapolarea spre diaspora românească de pretutindeni nu-i decât un pas, consfințind de altfel numeroasele fapte de păstrare a background-ului românesc, indiferent de cele patru zări spre care s-au îndreptat și aciuat românii care și-au căutat dreptate și libertate. Cum îmi place mie să conchid, după ce am filmat vreo 200 de emisiuni, din America şi până în Australia, au plecat din ţară, însă au luat România cu ei. Dovezile sunt atâtea, culminând cu mișcarea mondială on-line LA BLOUSE ROUMAINE, coerentă din 2013 încoace. Inițiativa comunităţii crescute pe Facebook (coordonată de Andreea Tănăsescu, alături de care s-au strâns numeroși voluntari) a pornit la începutul acelui an și a făcut rapid valuri în toată lumea, generând prima sărbătoare – în 24 iunie 2013, de Sânziene. După trei ani, Ziua Internațională a Iei ajunsese cu adevărat globală, fiind sărbătorită pe șase continente în 55 de țări, 130 localități și 200 de evenimente.

Interviul Agerpres cu Andreea, apărut în 2015, făcea o incursiune în istoria prea puțin cunoscută a iei românești, până atunci, făcând apel la repoziționarea acesteia și a culturii tradiționale românești ca un îndrituit brand de țară. Impresionant de citat de acolo prima afişare oficială a iei care a făcut valuri serioase (datorată Reginei Maria), dar şi alegerea identităţii vizuale pentru pagina facebook iniţiată de Andreea (Henri Matisse). Anual, în 24 iunie, românii și admiratorii României sunt îndemnați să arboreze bluza și portul popular; ceea ce altădată era doar simțit în diaspora cu tot dorul de țara natală, la adunările comunitare românești, a cuprins și România din granițele prezentului, dincolo de îndemnurile oficialităților.

 24 iunie, dress code universal: LA BLOUSE ROUMAINE
– Sărbătoare în România de pretutindeni –

Actul emis de Primăria Washington în 2015 (eveniment de care se face „vinovat” ilustrul necunoscut Bogdan Banu, sprijinit de Ambasada României în SUA) – prin care se recunoștea şi se asuma La Blouse Roumaine – n-a făcut decât să dea un imbold la scară internațională acestei emulații care a cuprins România… de pretutindeni! Anul următor, pe lângă numeroasele inițiative locale în avanpremiera ineditei sărbători, una a atras atenția în mod deosebit, urmare directă a reunirii în 2015 a peste 100 de români în fața Casei Albe. În 18 iunie 2016, la Monumentul Washington, mai bine de 200 de români s-au întâlnit având același dress code – costumul tradițional. Ei au marcat Ziua Universală a Iei printr-un moment festiv în cadrul Around the World Cultural Food Festival, festival cu o participare de peste 14000 de persoane. Pe scenă, formația Carpathia Folk Dance Ensemble a interpretat şase dansuri populare româneşti, iar după citirea proclamației emise de Primăria Washington, s-a încins o horă mare. Poate chiar mai mare decât aceea de pe terenul Mondialului de Fotbal 1994, când am bătut Argentina (care este preluată astăzi de echipele victorioase din întreaga lume, indiferent de sport, nefiind înscrisă la OSIM:). Marian Olaianos (emisiunea „Replay”) mă corectează: prima horă a fost cea din toamna lui 1993, de la Cardiff, când ne-am calificat la Mondial. Mulţumesc, colegule! Dar tot aceea de după meciul în care Hagi i-a strecurat mingea printre picioare lui Maradona rămâne antologică…

Post scriptum 2022:

Printr-o oarecare coincidenţă, în 2015 era instituită la nivel oficial Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România.

Aici aflaţi, dacă nu ştiaţi deja, ce / cine / unde / cum şi de ce. Eu am fost convins că ziua în cauză coincide cu La Blouse Roumaine. Nu, se sărbătoreşte în mai, aşadar cu o lună înainte. Din fericire (repet, e o frustrare personală, iar acum mă bucur, sincer), ieri s-a făcut dreptate: preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care data de 24 iunie devine „Ziua iei”. Căutând pe site-ul Departamentului Românilor de Pretutindeni, am descoperit că afişează pe coloana din stânga a paginii principale numeroase evenimente „La Blouse Roumaine”, în pregătire / desfăşurare în comunităţile româneşti. Mai mult, site-ul a publicat un cod QR prin care intenţionează să ţină legătura cu toate entităţile care organizează activităţi culturale şi educative în diaspora, respect!

Ramona Horvath Trio – „Danse Roumaine” (De Sânziene, îmbracă lumea în Ia Românească)

Prietenii paginii și site-ului nostru nu vor avea multe surprize la vizionarea videoclipului, citind genericele de sfârșit. Câteva minime precizări se impun: melodia aparține CD-ului de debut al trioului parizian condus de pianista română Ramona Horvath, prezentat la sfârșitul anului 2015 la Ateneul Român – „XS Bird”. Ramona rămâne pentru subsemnatul eleva şi moştenitoarea celui mai influent pianist român de jazz, Jancy Korossy, la rândul său emigrat în 1968 în Statele Unite, dar revenit în ultimii ani de viață la București).

Dana Dragomir – „Into the Light” (La Blouse Roumaine 2016)

Regina naiului, cum i s-a spus de la debutul în forţă cu „Mio Min Mio” (melodie compusă de muzicienii de la Abba), Dana Dragomir (Stockholm) cântă româneşte cu mare succes în Suedia (ţara cu cel mai mare export de muzică modernă, raportat la numărul de locuitori), dar nu numai acolo. Mai puţin în România, unde e mai complicat, dar aici a fost invitată în mai multe emisiuni TVR. Melodia a funcţionat ca video single pentru CD-ul „Discul emigranţilor / Muzici din diaspora” (Soft Records), care a însoţit primul meu volum dedicat diasporei: „Poveşti cu cântec din diaspora. 100 de români şi aventurile lor muzicale” (2014). De astă dată, am ilustrat videoclipul cu fotografii de la evenimentele „La Blouse Roumaine” din 2016, all over the world…

În februarie 2022, un club al tinerilor jurnalişti din Botoşani, Buzzmedia, a lansat site-ul romaniadepretutindeni.ro, exersându-şi abilităţile jurnalistice cu subiecte din diaspora culturală. Acesta prelungeşte un ziar lunar, un canal youtube (Televiziunea adolescenţilor), podcasturi şi vloguri, ajungând uneori în emisiunile girate de traineri la TVR şi Radio România Actualităţi. În 29 mai, am colaborat cu ei pentru o emisiune dedicată Zilei Românilor de Pretutindeni, care trece în revistă şi câteva din faptele de mai sus; de fapt, practic tot sumarul nu face decât să confirme ceea ce… nu trebuie demonstrat: câţiva români „cheie” şi activităţile lor asumate în virtutea apartenenţei la identitatea culturală română. Pe lângă diaspora istorică, cei care au ales să trăiască departe – estimaţi între 5 şi 10 milioane – reprezintă între un sfert şi o treime din toţi românii din lume. Ei sunt aceia care reinventează spiritul românesc, dorul de locurile natale, patriotismul sincer, dincolo de orice constrângere.

La Muzeul Ţăranului Român (pus în pagină de Horia Bernea şi Irina Nicolau), sper să nu mă înşel, am văzut demult un exponat ciudat: o bucată de zid cu o fereastră încastrată. Informaţia care însoţea exponatul mi-a rămas în esenţă peste ani: era o bucată dintr-o casă demolată, nu mai ştiu localizarea, pe care o deplângea ex-proprietara, ca fiind locul prin care ea descoperise şi cunoscuse lumea. Pentru mine, aşa e şi ia noastră, o fereastră spre România autentică. Şi încă ceva: îmi place o expresie, auzită de la mentorul Andrei Oișteanu, când îmi povestea despre scrisoarea lui Petru Culianu, după ce încercase să se sinucidă în Italia, în lagărul emigranţilor… Acesta îşi întreba prietenii din ţară despre Chubby Zaharia, singurul pe care-l vedea pierzându-se în lumină… Mie-mi place să cred că şi ia românească ne va ține în lumină, oriunde-am fi.